Nasdaq intră oficial în corecţie, pe fondul temerilor legate de războiul din Orientul Mijlociu

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 27-03-2026 06:56

Article thumbnail

Sursă foto: 2010StockVS / Alamy / Profimedia

Indicele american Nasdaq Composite a scăzut joi cu 2,4%, ajungând cu aproximativ 11% sub nivelul maxim istoric înregistrat la 29 octombrie, confirmând intrarea oficială într-o fază de corecţie, transmite Reuters citat de news ro

istoric înregistrat la 29 octombrie, confirmând intrarea oficială într-o fază de corecţie.

Pe Wall Street a avut loc o vânzare generalizată de acţiuni, alimentată de incertitudinile legate de războiul dintre Statele Unite şi Israel pe de o parte şi Iran pe de altă parte. În ultimele zile, Nasdaq a înregistrat cea mai puternică scădere de la turbulenţele din aprilie 2025, când anunţul preşedintelui american Donald Trump privind tarife comerciale globale a provocat prăbuşiri pe pieţele financiare.

Mulţi investitori consideră că o corecţie apare atunci când un indice sau o acţiune scade cu cel puţin 10% faţă de maximul anterior.

Situaţia evidenţiază vulnerabilitatea sectorului tehnologic, care a dominat creşterile bursiere din ultimii ani pe fondul entuziasmului legat de inteligenţa artificială.

Acţiunile unor giganţi tehnologici precum Microsoft, Alphabet şi Nvidia au fost printre cele mai afectate de volatilitatea recentă.

”Aceste mişcări bruşte sunt suficiente să ameţească investitorii. Crezi că ştii ce urmează să se întâmple, îţi ajustezi portofoliul, iar a doua zi piaţa se mişcă exact invers”, a declarat Jim Carroll, consilier financiar şi manager de portofoliu la Ballast Rock Private Wealth.

Nasdaq a scăzut cu aproape 23% faţă de recordul din 2024 până la 7 aprilie 2025, înainte de a reveni şi de a atinge noi maxime istorice până în octombrie anul trecut.

În 2026, indicele este deja în scădere cu aproape 8% şi a ajuns la cel mai redus nivel din septembrie 2025.

Printre acţiunile care au tras în jos Nasdaq joi s-a numărat Meta Platforms, care a scăzut cu aproximativ 8% după două decizii judiciare ce au stabilit că platforma este responsabilă pentru prejudicii aduse utilizatorilor tineri. Investitorii se tem că aceste verdicturi ar putea forţa compania să îşi modifice radical modelul de afaceri bazat pe publicitate.

Concentrarea tot mai mare a marilor companii tehnologice în indicii Nasdaq şi S&P 500 creşte riscul ca o corecţie în rândul acestor giganţi să provoace scăderi rapide ale întregii pieţe.

Printre cele mai afectate acţiuni joi s-au numărat Nvidia, care a pierdut 4,2%, Alphabet, în scădere cu 3,4%, şi Tesla, care a coborât cu 3,6%. Fondul tranzacţionat la bursă Roundhill Magnificent Seven ETF a scăzut cu 3,3%, extinzând declinul la aproximativ 17% faţă de maximul Nasdaq din 29 octombrie.

Deşi vânzările de joi au fost declanşate în principal de războiul din Iran şi de temerile că preţurile ridicate ale petrolului vor alimenta inflaţia, investitorii sunt îngrijoraţi şi că investiţiile masive în infrastructura pentru inteligenţă artificială făcute de companii precum Microsoft, Alphabet şi Amazon ar putea avea nevoie de mai mult timp pentru a genera venituri şi profituri.

„Nu intru în panică doar pentru că acest indice a intrat în teritoriu de corecţie, dar este clar că vedem minime tot mai scăzute şi maxime tot mai mici. Entuziasmul pieţei s-a erodat de la izbucnirea conflictului şi este nerealist să credem că se va inversa peste noapte, chiar dacă războiul s-ar termina mâine”, a declarat Steve Sosnick, strateg de piaţă la Interactive Brokers.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură7°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri