În 1991-1992, s-a spart FSN-ul. FSN avea 67% după alegerile din 1990. Spargerea FSN și relația antagonică dintre FSN și FDSN au creat o mare masă de mișcare pentru partidele de dreapta.
Chiar dacă FDSN a guvernat în perioada 1992-1996 pe o anumită inerție, a fost o guvernare vulnerabilă. Pentru că FDSN obținuse în 1992 sub 30%, fără redistribuirea din Parlament.
Negocierile pe care le-am purtat cu FSN și cu celelalte partide din opoziție nu au condus la nici un rezultat (eu condusesem negocierile). Textul înțelegerii începuse să fie scris, dar ei s-au retras. Era vorba de Corneliu Coposu, de Petre Roman, de Dinu Patriciu. Atunci, alternativa a fost constituirea acelei “pentagonale roșii”.
Acea formulă a reprezentat, în plan extern, un handicap pentru România. Spargerea FSN ne-a dus la un Guvern minoritar, care nu avea forța necesară în Parlament și care a trebuit să recurgă la tot felul de compromisuri pentru a asigura funcționarea sistemului politic. Compromisurile din acea perioadă au fost determinate de slăbiciunile care au urmat spargerii FSN.
Sper că nu vom spune același lucru după spargerea USL.
Comentează