Premium
Fostul premier Adrian Nastase este revoltat de faptul ca procurorii DNA au pus la indoiala caracterul stiintific al unor lucrari scrise de Bogdan Popovici, care solicita eliberarea conditionata. Acesta este unul dintre condamnatii in dosarul sau Trofeul Calitatii.
Nastase contesta si faptul ca procurorii DNA se implica in procesul de eliberare conditionata a detinutilor.
Iata intregul mesaj postat de Nastase pe blogul personal:
"Am inteles ca la judecatoria unde se discuta liberarea conditionata a lui Bogdan Popovici, procurorul DNA a pus in discutie caracterul stiintific al lucrarilor sale, scrise in inchisoare, cerand un nou termen de judecata. Pentru ca, timp de mai multe luni, am „locuit” impreuna in acceasi sectie, la Jilava, pot depune marturie ca Bogdan scria in permanenta la proiectele pe care si le alesese. Din pacate, din cauza unor probleme grave la coloana, adeseori trebuia sa scrie in pat, intins pe spate. Citea mult si scria cu usurinta. Poate ca, pentru unii procurori DNA, faptul ca a scris 6 carti in trei ani si jumatate, adica o carte la fiecare sase luni, pare un lucru imposibil. Pentru fiecare carte publicata, a avut „30 de zile castig”. Daca insa ar fi lucrat la bucatarie sau la gradina de zarzavat, in acea perioada, probabil ca ar fi beneficiat de o diminuare mai mare a zilelor de incarcerare.
Am mai scris despre aceasta chestiune pe blog. Adaug urmatoarele comentarii:
1. Nu inteleg, in continuare, rolul procurorului DNA in procesul de liberare conditionata. In mod normal, dupa transmiterea rechizitoriului la instanta si eventual dupa desfasurarea procesului, rolul procurorului DNA se incheie. Veti spune ca parlamentarii au acceptat, sub indrumarea ministrului Cazanciuc ca si in faza procesuala legata de liberare conditionata tot procurororii DNA sa se ocupe de „pacient” daca ei au fost cei care au intocmit rechizitoriul. De ce? Niciun parlamentar nu l-a intrebat acest lucru pe Cazanciuc. Oricum, in situatia actuala, pedeapsa stabilita de instanta in aceste dosare devine relativa. Durata efectiva nu mai depinde de conduita concreta in inchisoare, evaluata de o comisie din care face parte si un judecator delegat, durata ulterior validata, in functie de anumite criterii, de instanta de executare. Durata finala se afla sub cenzura celor care au facut dosarul la DNA si care au posibilitatea in aceasta faza sa prelungeasca durata de executare, ca un fel de tutore al ” pacientului”.
2. Intreaga procedura de liberare conditionata este supusa mai multor conditii subiective. Ar fi mai normal, sa existe, ca in Franta sau in alte tari, doar conditii obiective pentru acceptarea liberarii conditionate. Acum, in functie de incarcarea judecatorilor, de durata redactarii motivarilor, de redactarea contestatiilor din partea procurorilor, de la momentul aparitiei vocatiei de liberare conditionata pana la liberarea efectiva pot trece cateva luni, intr-o perioada de tensiune pisihica deosebita.
3. In legatura cu redactarea lucrarilor stiintifice in inchisori, pentru a se evita eventuale abuzuri, o comisie de persoane cu experienta, inclusiv din zona academica, ar trebui sa stabileasca modalitati si responsabilitati clare, in viitorul regulament. Chiar daca unii „oameni ai legii” au oroare de munca intelectuala, si ar dori sa fie luata in considerare in inchisori doar munca fizica – cum se intampla in penitenciare inainte de revolutie – cred ca reactiile fata de anumite excese nu ar trebui sa duca la o „remunerare” mai slaba pentru activitatea intelectuala in comparatie cu munca fizica, chiar daca „pontajul” pentru activitatile fizice ar fi mai usor de evaluat de catre procurorii DNA.
Problema de fond ramane insa aceea daca se doreste ca inchisorile sa continue sa fie „fabrici de recidivisti” sau daca prin activitatile intelectuale, educative – scrieri, prelegeri – unii dintre cei aflati in inchisori – pentru motive pe care nu le comentez aici – pot influenta propria conduita dar si a celorlalti, aflati in spatiile respective. Un nou regulament al legii de executare a pedepselor nu ar trebui sa poarte amprenta resentimentelor unor procurori, ci ar trebui sa impuna solutii moderne, echilibrate. Cred ca ministerul justitiei ar trebui sa defineasca o politica a guvernului in materie de executare a pedepselor pentru a micsora rata recidivelor (vezi programele din Canada sau din Franta) si, in acelasi timp, sa propuna parlamentului o lege de aministie si gratiere colectiva, tinand seama si de recentul raport al Avocatului poporului. Stiu, ar fi nevoie de curaj pentru a promova o astfel de lege. Poate ca un guvern considerat nepolitic va avea forta de a initia si un astfel de proiect".
