Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Natalitatea e problemă mondială: Pentru prima dată după 3 decenii, populaţia Seulului a scăzut sub 10 milioane de locuitori

news.ro
Coreea de Sud

Numărul persoanelor care trăiesc în Seul, capitala Coreii de Sud, a scăzut anul trecut sub pragul de 10 milioane de locuitori, pentru prima dată în 32 de ani, a anunţat miercuri administraţia oraşului, potrivit DPA, potrivit AGERPRES.

La sfârşitul lui 2020, aproximativ 9,91 de milioane de persoane, între care 242.000 de străini, trăiau în oraş. Numărul locuitorilor înregistraţi a scăzut cu circa 100.000 comparativ cu 2019, conform autorităţilor.

Pandemia de coronavirus a fost identificată ca unul dintre factorii care au influenţat evoluţia demografică din capitală. Anul trecut, numărul străinilor din Seul a scăzut cu 13,9%, adică 40.000 de persoane, majoritatea dintre ei chinezi sau coreeni cu origini chineze.

Citește și: Experții OMS anunță că UN SFERT din populația lumii va avea probleme cu auzul în următorii ani

Trendul a arătat de asemenea semne ale unei populaţii tot mai îmbătrânite. În timp ce numărul copiilor sub patru ani a scăzut cu 10,3%, numărul persoanelor cu vârste între 85 şi 89 de ani a crescut cu 11,4%.

Aceasta evoluţie indică "o rată de fertilitate extrem de scăzută şi îmbătrânirea populaţiei din Seul", a precizat administraţia oraşului.

Coreea de Sud se confruntă de mulţi ani cu scăderea numărului de naşteri. Anul trecut, a înregistrat primul său declin natural al populaţiei, cu mai multe decese decât naşteri.

Conform datelor ONU, populaţia totală a ţării era de 51,3 milioane de persoane în 2020.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.