Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

National Portrait Gallery din Londra va fi închisă timp de trei ani

cotidianul.ro
muzeu expozitie tablouri

National Portrait Gallery din Londra va fi închisă timp de trei ani, ca parte a unui proiect de redezvoltare în valoare de 35,5 milioane de lire sterline, potrivit BBC potrivit news.ro

În această perioadă, lucrările de artă de aici vor fi expuse în alte spaţii din Marea Britanie.

Galeria din apropiere de Trafalgar Square va avea o nouă intrare principală. În plus, va fi refăcută aripa de est, care a fost închisă publicului, şi va fi creată o curte interioară.

Sute de lucrări de artă din colecţia National Portrait Gallery vor fi împrumutate în următorii ani.

Galeria va fi închisă din iunie 2020 până în primăvara anului 2023, timp în care vor avea loc lucrări „esenţiale” de construcţie esenţiale, după cum au anunţat rerpezentanţii instituţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.