Naționala de tineret a României începe vineri seară campania de calificare la Campionatul European U21 2027. Tricolorii U21 vor întâlni reprezentativa Kosovo, pe stadionul „Emil Alexandrescu”, din Iași, de la ora 18:30.
România face parte dintr-o grupă cu Spania, Finlanda, Kosovo, Cipru și San Marino și vizează cea de-a cincea calificare consecutivă la un turneu final de tineret, potrivit Mediafax.
Adversara de debut, selecționata din Kosovo, participă pentru a cincea oară în preliminariile europene U21. În cele patru campanii precedente, echipa a strâns 12 victorii, 9 egaluri și 19 înfrângeri, cu un golaveraj de 36-62.
Antrenată de Afrim Tovërlani (58 de ani), aflat pe banca tehnică din 2022, naționala Kosovo a convocat pentru acțiunea din septembrie 25 de jucători, dintre care 18 evoluează în campionate din afara țării. Cei mai mulți provin din Elveția (7) și Germania (6).
Lotul are un nucleu tânăr, cu 9 fotbaliști născuți în 2006. Mai mulți dintre aceștia s-au remarcat deja la nivel juvenil: în calificările pentru EURO U19 2025, Kosovo a învins Spania cu 4-3, ratând calificarea la Turul de Elită doar la golaveraj. Patru dintre jucătorii acelui succes fac parte din lotul actual. Cel mai bine cotat jucător este mijlocașul Eliot Bujupi (VfB Stuttgart II), evaluat la 500.000 de euro.
Campionatul European U21 din 2027 va fi găzduit de Albania și Serbia
Campionatul European U21 din 2027 va fi găzduit de Albania și Serbia, cele două țări fiind calificate direct. Alte 14 locuri sunt puse la bătaie pentru cele 51 de selecționate înscrise în preliminarii.
Tragerea la sorți a stabilit 9 grupe (6 de câte 6 echipe și 3 de câte 5). Câștigătoarele fiecărei grupe obțin automat biletele pentru turneu, alături de cea mai bună echipă de pe locul secund. Celelalte 8 formații clasate pe locurile doi vor disputa baraje tur-retur, iar cele 4 învingătoare vor completa tabloul final.
Turneul final din 2027 va fi găzduit de opt orașe: Tirana, Shkodër, Elbasan și Rrogozhinë (Albania), respectiv Novi Sad, Loznica, Leskovac și Zaječar (Serbia). Finala este programată la Tirana, în timp ce meciul de deschidere se va juca la Novi Sad. Competiția va servi și drept criteriu de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028.
Lotul României este următorul:
Portari
Ștefan Lefter (Universitatea Cluj), Vlad Rafailă (Real Betis | Spania), Codruț Sandu (Corvinul Hunedoara);
Fundași
Tony Strata (Vitória Guimarães | Portugalia), Matteo Duțu (AC Milan | Italia), Răzvan Pașcalău (Dinamo), Mario Tudose (CFC Argeș), Robert Jălade (Sevilla | Spania), Antonio David (Internazionale Milano | Italia), Kevin Ciubotaru (FC Hermannstadt), Mark Țuțu (UTA Arad);
Mijlocași
Eduard Radaslavescu (Farul Constanța), Mihnea Rădulescu (Universitatea Craiova), Alexandru Musi (Dinamo), Rareș Pop (Rapid), Lorenzo Biliboc (CFR Cluj), Cristian Mihai (Dinamo), Cătălin Vulturar (Rapid), Alin Boțogan (Petrolul), Luca Szimionaș (Hellas Verona | Italia);
Atacanți
Rareș Burnete (Juve Stabia | Italia), Atanas Trică (Universitatea Cluj), Ioan Vermeșan (Hellas Verona | Italia).
Comentează