Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Naţionala de rugby a Franţei va ocupa, în premieră, locul 1 în ierarhia mondială

quinzemondial.com
rugby

Naţionala de rugby a Franţei va ocupa, luni, pentru prima dată în istorie, locul 1 în ierarhia mondială, conform proiecţiei World Rugby, scrie AFP.

''Pentru prima dată vom fi pe primul loc în clasamentul internaţional. Mulţumesc tuturoe, băncii tehnice, jucătorilor, suporterilor", a scris sâmbătă seara pe Twitter preşedintele Federaţiei franceze, Bernard Laporte, potrivit Agerpres.

Naţionala de rugby a Franţei a învins sâmbătă, cu scorul de 20-15 (7-15), reprezentativa Japoniei, într-un meci-test disputat la Tokyo, şi a terminat neînvinsă sezonul competiţional. Francezii, deşi au fost conduşi la pauză după ce au deschis scorul, au revenit spectaculos în partea a doua a întâlnirii, când gazdele nu au mai fost în stare să mai pună puncte pe tabela de marcaj.

Graţie acestei victorii, Franţa, care va găzdui CM din 2023, încheie sezonul competiţional neînvinsă, după ce a câştigat în acest an şi Turneul celor Şase Naţiuni cu Mare Şlem, şi nu a pierdut nicio partidă-test pe care a susţinut-o în această vară.

Campioana mondială en-titre, Africa de Sud, învinsă de Ţara Galilor sâmbătă seara, va coborî pe a treia poziţie a Top-ului, în timp ce Irlanda, ca urmare a succesului istoric cu Noua Zeelandă, va ajunge pe treapta a 2-a a podiumului.

All Blacks va fi pe locul 4, cea mai slabă poziţie ocupată vreodată în clasamentul mondial.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.