Naționala de volei masculin debutează la Mondiale contra Poloniei, pe 13 septembrie

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 03-09-2025 16:55

Actualizat: 03-09-2025 19:02

Article thumbnail

Sursă foto: europafm.ro

Naţionala României a fost prezentată oficial, miercuri, într-o conferinţă de presă, înaintea plecării la Campionatul Mondial, la care s-a calificat după 43 de ani. Tricolorii pleacă de la Bucureşti, în cursul serii, spre Filipine. Obiectivul la CM este calificarea în optimile de finală. 

”Obiectivul echipei naţionale este de a atinge cel puţin faza optimilor de finală. Adică ieşirea din grupă. Avem experienţa participării la Campionatul European şi ştim că după faza grupelor depinde foarte mult de felul în care eşti antrenat şi de forma din ziua meciului”, a declarat preşedintele FR Volei, Adin Cojocaru, conform news.ro.

La rândul său, antrenorul reprezentativei, Sergiu Stancu, a precizat: ”Este un moment foarte important pentru voleiul românesc. După o perioadă foarte îndelungată, iată, ne prezentăm la un Campionat Mondial. Ne dorim foarte mult să avem o evoluţie bună şi să reprezentăm cu cinste voleiul românesc. Sigur că acolo vor participa cele mai bune echipe din lume, dar faptul că după 43 de ani naţionala României este din nou pe scena voleiului mondial nu poate decât să ne bucure”.

La Manila, între 4-10 septembrie, tricolorii vor continua pregătirea şi vor mai disputa meciuri amicale cu Filipine.

România s-a calificat la Campionatul Mondial după 43 de ani şi va juca în grupa B, în ordine, cu Polonia (13 septembrie, 16.30), cu Olanda (15 septembrie, 13.00), cu Qatar (17 septembrie, 05.30).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri