DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

NATO aduce mai mulți militari - Mircea Geoană: Sunt convins că grupul de luptă din România va ajunge la nivel de brigadă

captură TV
Mircea Geoana

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, s-a declarat convins, miercuri, că grupul aliat de luptă din România va ajunge la nivel de brigadă şi este încrezător că, până la summitul NATO de la Vilnius de anul viitor, ţara noastră şi ţările de pe Flancul estic vor avea "elemente suplimentare care să reconfirme că niciun centimetru pătrat din teritoriul aliat nu este lăsat în afara protecţiei", anunță Agerpres.

"Este o întâlnire a miniştrilor de Externe, este evident o discuţie în principal politică, dar este foarte, foarte clar că suntem în curs de implementare a deciziilor de Madrid. Acolo, liderii noştri au decis că apărarea şi descurajarea pe Flancul estic, inclusiv în România, vor fi duse la nivelul următor. Ce înseamnă nivelul următor? Înseamnă că se poate ajunge şi sunt convins că România va ajunge la nivel de brigadă. Mulţumim Franţei şi ţărilor care participă la grupul de luptă din România pentru acest efort. De asemenea, observăm cum aliatul american continuă în plan bilateral şi în plan NATO să fie prezent în România", a spus oficialul NATO, într-un briefing de presă.

El a vorbit de acţiunile care vizează apărarea şi descurajarea pe Flancul estic.

"Vorbim de apărare şi descurajare în România şi pe Flancul estic, de-a latul tuturor domeniilor militare - terestru, aerian, maritim, spaţial şi cibernetic, vorbim de elemente suplimentare de informaţie şi inteligence, vorbim de lecţiile învăţate din războiul din Ucraina. De aceea, sunt extrem de încrezător că România şi ţările din Flancul estic vor avea de aici până la Vilnius elemente suplimentare care să reconfirme că niciun centimetru pătrat din teritoriul aliat nu este lăsat în afara protecţiei NATO", a mai declarat Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO a subliniat că organizarea, la Bucureşti, a Ministerialei de Externe a NATO este un semnal pentru ţara noastră ca aliat-ancoră pe Flancul estic, dar şi pentru relevanţa Mării Negre în Conceptul de securitate al NATO.

"Marea Neagră este într-o situaţie extrem de complexă. Aici se întâmplă şi agresiunea rusească împotriva Ucraina, de aici pleacă din Ucraina, Crimeea şi teritoriile ocupate multe alte ameninţări către Orientul Mijlociu, către alte zone care sunt de interes pentru întreaga alianţă. Zona Mării Negre este importantă pentru ţările riverane din NATO, dar este importantă pentru întreaga alianţă. (...) Luăm toate măsurile în toate domeniile pentru a putea să asigurăm securitate şi apărare pe zona Mării Negre, care rămâne în continuare o zonă extrem de încordată şi unde apărarea, descurajarea, sprijinul pentru Ucraina şi evitarea riscului de escaladare trebuie să meargă în paralel şi vreau să vă asigur că şi noi, liderii politici ai alianţei, dar şi generalul Cavoli, care a fost prezent aici la Bucureşti - comandantul suprem aliat -, a fost extrem de atent la ceea ce au spus aliaţii şi aliaţii au spus - în principal prin aliaţii de la Marea Neagră, România în primul rând - că este nevoie ca zona Mării Negre să aibă tot ceea ce înseamnă elemente de apărare şi descurajare, care să ne permită să ne facem datoria", a afirmat Mircea Geoană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.