NATO contrazice SUA. Ce spun despre trupele ruse de la granita cu Ucraina

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 22-05-2014

Actualizat: 22-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Aceste declaratii vin dupa ce oficiali SUA au declarat ca imaginile lor de satelit nu indica o retragere a trupelor ruse de la granita.

'Aseară târziu, am observat o activitate limitată a trupelor ruse în apropierea frontierei cu Ucraina, ceea ce poate sugera că unele dintre aceste forțe se pregătesc de retragere', a declarat Rasmussen în fața presei la Podgorica. 'Este prea devreme să apreciem semnificația acestor mișcări, dar sper că este vorba despre începutul unei retrageri complete și reale', a adăugat el.


'În prezent, cele mai multe dintre trupele ruse care au fost desfășurate rămân în apropierea frontierei cu Ucraina și observăm că exercițiile ruse continuă în această zonă', a precizat Anders Fogh Rasmussen. 'Dacă vom vedea o retragere semnificativă, completă și veritabilă, voi fi primul care o va saluta', a asigurat secretarul general al NATO.

Kremlinul a anunțat luni că președintele Vladimir Putin a ordonat retragerea unităților armatei ruse trimise să efectueze manevre în regiunile Rostov, Belgorod și Briansk. Dar, înaintea acestei declarații a lui Rassmussen, NATO nu a confirmat că ar dispune de dovezi care să ateste retragerea respectivelor trupe.

La rândul său, guvernul de la Kiev i-a cerut miercuri Moscovei să-i permită efectuarea unui zbor de recunoaștere deasupra teritoriului rus, în virtutea acordului internațional Cer Deschis, pentru a se asigura că trupele ruse s-au retras din zona de frontieră cu Ucraina.

Agerpres
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri