NATO trebuie să înţeleagă implicaţiile ascensiunii Chinei pe măsură ce Beijingul îşi extinde puterea în lume, inclusiv în zone în care ar putea intra în competiţie cu membri ai Alianţei Nord-Atlantice, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu pentru agenţia Reuters, publicat miercuri potrivit Agerpres
Agresivitatea sporită a Chinei, inclusiv în Marea Chinei de Sud, a ridicat temeri privind intenţiile ei, iar Statele Unite au cerut NATO să le recunoască şi să se adapteze noilor ameninţări care apar, inclusiv cea reprezentată de China.
''Nu este vorba despre o deplasare a NATO către Pacific, ci despre a răspunde faptului că China se apropie de noi'', a subliniat Stoltenberg, amintind că China ''investeşte puternic în infrastructuri critice în Europa, şi-a sporit prezenţa în Arctica şi de asemenea în Africa şi în spaţiul cibernetic''.
''Prin urmare, toate acestea arată că este important pentru NATO să ţină cont de ascensiunea Chinei, lucru pe care-l facem inclusiv lucrând îndeaproape cu partenerii noştri din regiune - Australia, Noua Zeelandă, dar şi Japonia şi Coreea de Sud'', spune secretarul general al NATO.
Beijingul susţine însă că progresele economice şi militare ale Chinei nu reprezintă o ameninţare pentru alte naţiuni.
Totuşi, tensiunile s-au amplificat sub forma unui război comercial între SUA şi China, iar secretarul american al apărării Mark Esper a vorbit despre posibilitatea amplasării unor rachete americane cu rază medie de acţiune în regiunea Asia-Pacific, declaraţie pe care nuanţat-o ulterior, Stoltenberg confirmând la rândul său că nu se întrevede deocamdată o astfel de acţiune.
''Am vorbit ieri cu secretarul Esper şi mi-a spus clar că va fi nevoie de timp pentru dezvoltarea unor noi arme cu rază medie de acţiune şi orice eventuală desfăşurare în această parte a lumii va necesita timp şi nu a fost luată nicio decizie'', a clarificat Stoltenberg.
El a vorbit şi despre compania chineză Huawei, căreia guvernul de la Canberra nu i-a permis să participe la realizarea reţelei 5G în Australia, în urma acuzaţiilor formulate de unele state occidentale care consideră că respectiva companie ar putea desfăşura acţiuni de spionaj pentru serviciile secrete chineze. ''NATO de asemenea crede că tehnologia 5G va fi piatra de temelie a societăţii şi organizaţia lucrează acum la formularea unei căi de securizare a propriei tehnologii'', a explicat secretarul general al Alianţei.
NATO este îngrijorată de ascensiunea Chinei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

15
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
15

1.628
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
1.628

21
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
21

42
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
42

3.926
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
3.926

4.549
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
4.549

120
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
120

137
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
137

114
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
114

8.374
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
8.374

2.840
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
2.840

106
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
106

4.322
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
4.322
















Comentează