Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

NATO reacționează în CRIZA din Orientul Mijlociu: 'Extrem de îngrijorat de riscul de escaladare'

racheta iran

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat luni "extrem de îngrijorat de riscul de escaladare" după atacul asupra unor instalaţii petroliere din Arabia Saudită, acuzând Teheranul că "destabilizează întregul" Orient Mijlociu, într-un interviu pentru AFP la Bagdad, potrivit Agerpres.

Este prima declaraţie a şefului Alianţei Nord-Atlantică după un atac care a provocat sâmbătă incendii la instalaţii ale gigantului petrolier Aramco şi a determinat reducerea la jumătate a producţiei de petrol a Arabiei Saudite, afectând aprovizionarea lumii cu ţiţei.

Washingtonul şi Riadul acuză Iranul că se află în spatele acestui atac, revendicat de rebelii yemeniţi houthi, dar despre care SUA spun că nu au nicio probă că a venit din Yemen. Donald Trump a afirmat duminică faptul că SUA sunt "pregătite să riposteze".

Citește și: Rareș Bogdan intră la rupere: ‘Nu voi accepta niciodată’

"Facem apel la toate părţile să împiedice astfel de atacuri deoarece ele pot avea consecinţe negative pentru întreaga regiune şi suntem extrem de îngrijoraţi de riscul unei escaladări", a afirmat Stoltenberg.

"Iranul susţine diferite grupări teroriste şi este responsabil de destabilizarea întregii regiuni", a acuzat el.

Conform unor media precum CNN sau Wall Street Journal, dronele - sau rachetele de croazieră - ar fi putut veni din nord, şi nu din sud, prin urmare mai degrabă din Irak sau Iran decât din Yemen. Cotidianul american dă asigurări că oficiali ai SUA şi ai Arabiei Saudite desfăşoară o anchetă pe baza acestor suspiciuni.

Citește și: O femeie a fost legată azi de Gheorghe Dincă! Cine este ea de fapt

Irakul, unde acţionează numeroase miliţii pro-Teheran înarmate şi finanţare de instructori iranieni, a negat orice folosire a teritoriului său în acest atac. Premierul Adel Abdel Mahdi i-a reafirmat acest lucru la telefon secretarului de stat american Mike Pompeo, a transmis luni biroul său într-un comunicat.

Textul dă apoi asigurări că Pompeo a vorbit despre informaţii colectate de SUA care "confirmă" că teritoriul irakian nu a fost folosit pentru acest atac. Washingtonul nu a făcut deocamdată comentarii asupra acestor afirmaţii.

Irakul face apel de mai multe luni ca teritoriul său să fie ferit de o extindere a crizei dintre Washington şi Teheran.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.