Polonia iese tare după incidentul cu dronă: „NATO trebuie să accelereze eforturile de consolidare a protecţiei flancului său estic împotriva dronelor!”

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 25-11-2025 14:04

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Pinterest

NATO trebuie să accelereze eforturile de consolidare a protecţiei flancului său estic împotriva dronelor, a declarat ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, după ce România a lansat marţi avioane de luptă în urma intrării unor drone în spaţiul său aerian - relatează Reuters, conform Agerpres.

"Operaţiunea Eastern Sentry trebuie consolidată. Opt ţări şi-au pus la dispoziţie forţele armate, acest proces trebuie accelerat. Aceasta este şi concluzia dacă această încălcare este confirmată astăzi", a declarat Kosiniak-Kamysz după o întâlnire cu omologul său francez.

Context

Forţele Aeriene Române au detectat pătrunderi de drone în spaţiul aerian naţional marţi dimineaţa, fiind ridicate în aer două aeronave germane Eurofighter Typhoon, de la baza aeriana Mihail Kogalniceanu, pentru monitorizarea situaţiei, a comunicat Ministerul Apărării Naţionale.

”Mai devreme am primit informaţia că au găsit o dronă căzută, probabil acea dronă, o să văd raportul misiunii în curând”, a declarat ministrul Apărării.

Moşteanu a anunţat că îşi întrerupe vizita la Baza de la Mihail Kogălniceanu pentru a se întoarce la Bucureşti.

”A fost găsită o dronă undeva în judeţul Vaslui, dronă fără încărcătură, probabil este aceeaşi dronă pe care au încercat să o dea jos avioanele. S-au ridicat în aer, au avut permisiunea de a angaja, o să discut cu piloţii germani care au fost în misiune (…) De două ori s-au ridicat câte două avioane Eurofighter, de la ora 7 dimineaţa şi între ele au fost ridicate avioane F16 de la Baza Borcea, avioanele româneşti”, a adăugat el.

Ministrul Apărării a explicat că, deşi au avut permisiunea de a angaja, avioanele nu au tras spre dronă.

”Foarte probabil, analizând potenţialele daune colaterale pe care le-ar putea face trăgând cu armament deasupra teritoriului României au ales să nu angajeze. Este presupunerea mea în momentul ăsta”.

El a afirmat că prezenţa generalului Christopher Donahue, comandantul Forţelor Terestre ale SUA în Europa şi Africa, este un semnal foarte bun pentru România.

”Un semnal că avem multe de construit în continuare, suntem pe un parcurs de peste 30 de ani de parteneriat şi ăsta este un lucru care ne ajută să fim optimişti pentru viitor, faptul că avem aceste trupe aici, avem steagul american pe teritoriul României, este un lucru valoros şi pentru securitate României”, a adăugat Moşteanu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri