DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

NATO trece la amenințări din România: Suntem ca un cuțit și ne ascuțim tăișul

exercitii militare

Comandantul Corpului XVIII Aeropurtat al NATO, Stephen J. Townsend, a declarat, miercuri, în judeţul Galaţi, că forţele armate ale NATO sunt ”ca un cuţit” al cărui tăiş va fi ascuţit, susținând că România s-a dovedit a fi întotodeauna ”un partener puternic” în relaţia cu NATO şi SUA.

"Sunt două scopuri ale acestui exerciţiu. Primul scop este de a ne îmbunătăţi pregătirea, de a ne ascuţi cuţitele. Forţele armate al NATO sunt ca un cuţit şi vom ascuţi tăişul acelui cuţit. Al doilea obiectiv este de a demnostra capabilităţile pe care le avem, vom demonstra capabilităţile din două puncte de vedere, din punct de vedere al NATO, al aliaţilor şi prietenilor noştri din Europa, şi, de asemenea, ne vom demonstra capabilităţile pentru potenţialii noştri adversari, indiferent cine sunt ei", a spus generalul-locotenent Stephen J. Townsend, care a participat, în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, la exerciţiul militar multinaţional Swift Response 15.

El a mai afirmat că România s-a dovedit a fi întotdeauna ”un partener de încredere” al NATO.

"România s-a dovedit întodeauna capabilă de a participa la exerciţiile făcute de NATO şi s-a dovedit a fi un partener de încredere şi am luptat alături de soldaţii români în războiul din Afganistan începând din 2001. Întodeauna România s-a dovedit a fi un partener puternic în relaţia cu NATO şi SUA", a mai spus generalul american.

Generalul-locotenent Stephen J. Townsend, comandantul grupării operative întrunite şi comandantul Corpului XVIII Aeropurtat al NATO, s-a numărat printre cei 230 de militari din Italia, Spania şi din Forţele Terestre ale SUA care au executat în Poligonul Smârdan, în cadrul exerciţiului militar mutinaţional Swift Response 15, un asalt aeropurtat.

Despre saltul cu paraşuta în Poligonul Smârdan, generalul american a spus că paraşutarea a fost foarte uşoară, dar că cineva a lasat bucăți de sârmă ghimpată pe câmp şi din această cauză s-a înţepat la mână.

"Este un foarte bun câmp de luptă", a mai spus zâmbind generalul.

Aproape simultan cu asaltul aeropurtat din Poligonul Smârdan, militari ai trupelor NATO s-au parașutat și în poligoanele Hohenfels din Germania şi Novo Selo din Bulgaria, unde se vor desfăşura şi antrenamente ulterioare, scrie mediafax.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.