Naturalistul David Attenborough, distins cu titlul de 'Apărător al Pământului'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 21-04-2022

Actualizat: 21-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: bbc.com

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) i-a acordat naturalistului britanic David Attenborough titlul de "Champion of the Earth" ("Apărător al Pământului"), informează joi DPA.

Această distincţie reprezintă o recunoaştere a angajamentului celebrului naturalist britanic, care produce şi prezintă numeroase emisiuni TV despre natură şi schimbările climatice, a anunţat BBC.

Într-o declaraţie citată de postul public de televiziune din Marea Britanie, David Attenborough a îndemnat omenirea să întreprindă acţiuni imediate pentru a preveni distrugerea planetei noastre, potrivit Agerpres.

"În urmă cu 50 de ani, balenele erau pe cale de dispariţie la nivel mondial. Apoi, oamenii şi-au unit eforturile şi acum există mai multe balene în mări şi oceane decât au văzut oamenii vreodată", a declarat celebrul naturalist britanic, în vârstă de 95 de ani.

"Ştim care sunt problemele şi ştim cum să le rezolvăm. Tot ceea ce ne lipseşte este o acţiune concertată", a adăugat el.

Inger Anderson, director executiv al UNEP, i-a adus un omagiu lui David Attenborough: "Avem astăzi o şansă să împiedicăm distrugerea climei şi a biodiversităţii şi să curăţăm ecosistemele poluate pentru că milioane dintre noi s-au îndrăgostit de planeta noastră pe care el a prezentat-o atât de bine în filmele şi textele sale, cu vocea lui".

Printre laureaţii ediţiilor precedente ale acestei distincţii se află prim-ministrul din Barbados, Mia Mottley, şi organizaţia de caritate SeaWomen of Melanesia.

Înaintea summitului pentru climă COP26, organizat anul trecut la Glasgow, David Attenborough a cerut "o acţiune îndrăzneaţă" şi sprijin pentru comunităţile locale şi proprietarii de terenuri, pentru a permite astfel crearea unor zone sălbatice conectate pe uscat şi pe mare cu scopul de a proteja în acest fel omenirea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri