NBA - Phoenix Suns a restabilit egalitatea în seria cu LA Clippers din play-off

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 19-04-2023

Actualizat: 19-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Phoenix Suns s-a impus cu 123-109 în faţa formaţiei Los Angeles Clippers, marţi, pe teren propriu, în cel de-al doilea meci al seriei din Conferinţa de Vest a fazei play-off a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), restabilind egalitatea la general, 1-1, informează AFP, potrivit Agerpres.

Învinsă în primul meci, Phoenix Suns a revenit cu o victorie graţie starului Devin Booker, care a marcat 38 de puncte, fiind asistat de veteranii Kevin Durant (25 p) şi Chris Paul (16 p).

Următorul meci al celor două echipe este programat joi în California.

Alte rezultate:

CONFERINŢA DE EST

Boston Celtics - Atlanta Hawks 119-106

(Boston conduce cu 2-0 la general)

Cleveland Cavaliers - New York Knicks 107-90

(Cele două echipe sunt la egalitate, 1-1)

 

Duelurile se dispută după sistemul cel mai bun din şapte partide.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri