Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ne îndreptăm spre scenariul dorit de Putin? Jens Stoltenberg, avertisment pentru aliați: Să ne pregătim de 'veşti proaste' din Ucraina

politico.eu
Jens Stoltenberg NATO

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg îndeamnă Alianţa Nord-Atlantică să se pregătească de ”veşti proaste” în Războiul din Ucraina.

”Războaiele se desfăşoară în faze (...). Trebuie să susţinem Ucraina atât în momentele bune, cât şi în cele proaste”, declara sâmbătă într-un interviu acordat televiziunii germane ARD secretarul general al NATO, scrie Le Figaro.

”Trebuie să ne pregătim, de asemenea, de veşti proaste”, avertiza el, fără să facă alte precizări.

Jens Stoltenberg face aceste declaraţii în contextul în care aliaţii din Occident ai Kievului dezbat cu privire la muniţie şi la ajutorul financiar, în timp ce Rusia a anunţat o creştere a volumului forţelor armate ruse.

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret în vederea creşterii numărului militarilor cu aproximativ 170.000, la un total de 1,3 milioane de oameni.

Jens Stoltenberg subliniază rezistenţa ucraineană împotriva Flotei ruse la Marea Neagră, în pofida unor evoluţii slabe pe linia frontului în ultimele luni.

”Sunt victorii mari, chiar dacă nu sunt în măsură să mişte linia frontului”, a subliniat el.

El foloseşte acest lucru pentru a le cele statelor membre NATO să crească producţia de muniţie şi deplânge fragmentarea industriei Apărării Europene.

”Noi nu suntem în măsură să cooperăm pe atât de strâns pe cât ar trebui s-o facem”, deplânge el, îndemnând Guvernele să se uite dincolo de intereslee naţionale şi să aibă o vedere de ansamblu.

O victorie a lui Vladimir Putin ar fi o tragedie nu doar pentru Ucraina, ci ar reprezenta un pericol pentru tor restul aliaţilor, a avertrizat secretarul general al NATO.

”Cu cât susţin mai mult Ucraina, cu atât se termină mai repede războiul”, apreciază el.

Eşecul contraofensivei ucrainene lansate în iunie a fost recunoscut atât de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a recunoscut la începutul lui decembrie că această ofensivă nu a permis ”să se atingă rezultatele dorite”, cât şi de către comandantul armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujni, care evoca în noiembrie un ”impas”.

În acest context, ipoteza unui război lung în Ucraina este evocată tot mai des de către lideri din blocul militar occidental, care analizează o eventuală aderare a Ucrainei la NATO.

Jens Stoltenberg aprecia, la 28 septembrie, că o aderare a Ucrainei la NATO este ”mai apropiată ca niciodată”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.