Ne întoarcem la țigările fără filtru? Specialiștii cer interzicerea chiștoacelor, inutile pentru sănătate și devastatoare pentru mediu

Autor: Liana Ganea

Publicat: 02-10-2025 23:32

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Deși sunt prezente pe piață încă din anii 1950 și sunt percepute drept o protecție pentru fumători, filtrele de țigări, cunoscute și ca chiștoace, nu reduc deloc riscurile asociate fumatului.

Mai mult, specialiștii le consideră o amenințare serioasă la adresa mediului și ridică tot mai des întrebarea: ar trebui interzise?

Protecție zero?
Primele brevete pentru țigările cu filtru au apărut în 1925, iar utilizarea lor s-a generalizat câteva decenii mai târziu. În prezent, aproape toți fumătorii folosesc țigări cu filtru, convinși – greșit – că acestea diminuează pericolele pentru sănătate. „Filtrul nu reduce riscul, ba chiar îl sporește. Fumătorii trag fumuri mai adânci pentru a-și satisface nevoia de nicotină, iar fumul devine mai toxic”, explică reprezentanții Comitetului Național Împotriva Tabagismului (CNCT), potrivit The Conversation.

Mai mult, efectul psihologic al filtrului, care face fumul mai puțin aspru, distorsionează percepția riscurilor, în special în rândul tinerilor.

O bombă ecologică
Pe lângă impactul asupra sănătății, chiștoacele sunt una dintre cele mai mari surse de poluare cu plastic la nivel global. Statisticile arată că 140.000 de chiștoace sunt aruncate în fiecare secundă, ajungând la circa 4.500 de miliarde anual.

O singură bucată poate polua până la 500 de litri de apă în decurs de o oră, eliberând 2.500 de substanțe toxice. Realizate din acetat de celuloză, un plastic care nu se degradează rapid, chiștoacele afectează grav fauna marină – de la păsările de coastă până la broaștele țestoase.

Unele startup-uri au propus metode inovatoare pentru reciclarea sau neutralizarea chiștoacelor. PuriFungi, de pildă, testează o scrumieră capabilă să descompună filtrele cu ajutorul ciupercilor, iar compania MéGO le colectează și le transformă în obiecte de uz cotidian. Totuși, aceste soluții punctuale nu rezolvă problema la scară largă.

Discuții la nivel global
Problema filtrelor a ajuns și pe agenda ONU. La summitul de la Geneva din august, dedicat poluării cu plastic, delegații au discutat despre includerea lor în primul tratat internațional obligatoriu pe această temă. Deși nu s-a ajuns la un acord final, simpla menționare a filtrelor de țigări marchează un pas important în recunoașterea problemei.

În fine, specialiștii atrag atenția că interzicerea filtrelor ar reprezenta o măsură majoră de protecție a mediului, chiar dacă nu ar elimina complet fumatul sau poluarea. „Filtrul este o iluzie: nu protejează fumătorii și sufocă natura”, spun organizațiile de sănătate publică.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri