DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

NEBUNIA de la granițe CONTINUĂ: Aproape 100.000 de oameni, la vămile României, în 24 de ore

IGPF
Vama Nadlac

Traficul prin vămile României se menține la cote ridicate, chiar dacă din ce în ce mai multe țări introduc restricții pentru români. Aproape 100.000 de persoane au trecut frontiera română, în ultimele 24 de ore. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 55.100 persoane cu 17.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 44.800 persoane, cu 14.600 mijloace de transport, anunță, luni, Poliția de Frontieră, conform Mediafax.

„În data de 9 august, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 99.900 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 32.300 mijloace de transport (dintre care 7.900 automarfare)”, conform sursei citate.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 35.000 de persoane şi 17.600 de mijloace de transport (3.000 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 19.400 de persoane cu 10.600 mijloace de transport.

„Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea”, potrivit sursei citate anterior.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 57 fapte ilegale (15 infracţiuni şi 42 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 13.500 lei; valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 9.100 lei.

„Nu s-a permis intrarea în ţară a 114 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 16 cetăţeni români din diferite motive legale”, adaugă polițiștii de frontieră.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.