Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nebunie în UE: Franța, Spania și Suedia se opun reducerii cu 50% a pesticidelor, ca să nu piardă din profit!

Brai-Cata
legume fructe cumparaturi eco

În faţa reticenţei anumitor state membre şi a opoziţiei eurodeputaţilor conservatori, negocierile cu privire la o lege pentru a reduce utilizarea pesticidelor în Uniunea Europeană bat pasul pe loc, cu riscul de a compromite adoptarea sa înainte de alegerile europarlamentare din 2024, informează AFP.

Textul propus în luna iunie 2022 de Comisia Europeană prevede reducerea la jumătate, până în 2030, a utilizării pesticidelor chimice în UE, comparativ cu perioada 2015-2017.

De la început o parte din statele membre şi din europarlamentari s-au alarmat că fermierii ar putea fi lăsaţi fără alternativă la o diminuare a randamentelor agricole, în pofida faptului că Bruxelles-ul a dezminţit acest scenariu.

Un an mai târziu, negocierile între cele 27 de state membre UE bat pasul pe loc, iar textul propus de Comisia Europeană este ameninţat să fie respins de eurodeputaţii din PPE.

"Trebuie să avansăm, însă evident, va fi foarte dificil să finalizăm negocierile înainte de alegerile europarlamentare din 2024", apreciază ministrul spaniol al Agriculturii, Luis Planas, a cărui ţară va prelua preşedinţia rotativă a UE de la 1 iulie.

De la începutul anului, preşedinţia suedeză a UE a pregătit câteva soluţii de compromis pentru a autoriza statele membre fie să adopte reguli constrângătoare, fie simplii linii directoare pe baze voluntare, aceste flexibilităţi fiind detaliate într-un bilanţ publicat luni. Însă discuţiile sunt în continuare suspendate în aşteptarea unui studiu de impact solicitat la finele anului trecut de cele 27 de state UE pentru a evalua consecinţele asupra securităţii alimentare.

"Aşteptăm în continuare acest raport şi pentru moment suntem pe deplin conştienţi că există puncte de vedere foarte puternice în Parlament, în timp ce miniştrii Agriculturii au avut schimburi de păreri foarte aprinse", a insistat Luis Planas la finalul unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Agriculturii care a avut loc săptămâna aceasta la Stockholm.

"Este un dosar problematic. Dacă elaborăm reglementări fără a avea o ideea cu privire la consecinţe, creăm tensiune şi suspiciuni", susţine ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau. Pe lângă clauze care să impună aceleaşi reguli pentru produsele importate, Parisul pledează pentru un echilibru cu viitorul proiect legislativ care să încurajeze tehnicile de editare genomică, care sunt susceptibile să creeze seminţe rezistente care vor necesita mai puţine pesticide.

Numeroase state membre cer de asemenea să se ţină cont de "specificităţile locale" precum şi de eforturile realizate deja de fiecare ţară. "Nu toate ţările au acelaşi nivel de utilizare a pesticidelor...Nu sunt sigur că aceste elemente sunt luate în considerare", a subliniat ministrul belgian al Agriculturii, David Clarinval.

Numărătoarea inversă a început având în vedere că în luna iunie 2024 vor avea loc alegerile care vor duce la reînnoirea Parlamentului European şi a Comisiei.

"Am devenit ostateci ai radicalilor de ambele părţi, între un PPE care este pe cale să se rigidizeze şi cei care spun că trebuie mers mai departe şi nu vor să cedeze nimic", apreciază ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau. "Dacă fiecare refuză să facă un compromis, vom pierde şase luni, şi posibil chiar mai mult", adaugă oficialul francez care este îngrijorat că echilibrele rezultate în urma alegerilor de anul viitor ar putea să fie mai puţin favorabile unui compromis.

În Parlamentul European, textul Comisiei ar urma să facă obiectul unui vot în luna iulie în cadrul comisiei pentru Agricultură, iar ulterior al unui scrutin în plenul Parlamentului, în vederea viitoarelor negocieri cu statele membre, după ce acestea din urmă îşi vor stabili propria lor poziţie de negociere.

Insistând asupra faptului că vor să păstreze "securitatea alimentară" şi criticând în acelaşi timp "povara reglementărilor" impuse fermierilor, Partidului Popular European (PPE), cea mai importantă forţă din Parlamentul European, cere un "moratoriu" cu privire la textul propus de Comisie pentru a reduce utilizarea pesticidelor precum şi asupra unui alt proiect de lege care fixează obiective privind refacerea ecosistemelor distruse.

"Obiectivele de reducere a utilizării pesticidelor pur şi simplu nu pot fi atinse, propunerea nu oferă alternative viabile" susţine PPE, care cere în schimb accelerarea lucrărilor cu privire la noile tehnici de editare genomică.

Bruxelles-ul ar dori să încurajeze aceste noi tehnici de editare genomică via un text de lege aşteptat la începutul lunii iulie, spre nemulţumirea eurodeputaţilor de stânga, care denunţă deja ceea ce numesc drept "noi organisme modificate genetic".

Aceste poziţii antagoniste prefigurează un impas în Parlamentul European, este de părere vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. "Dacă veţi rămâne fermi pe poziţiile voastre asta va însemna menţinerea statu quo-ului, nici o lege cu privire la pesticide dar nici una cu privire la noile tehnici de editare genomică", a avertizat recent Timmermans.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.