Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nebunie la Galați acolo unde mii de credincioși s-au rugat la moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul și ale Sfântului Apostol Andrei

https://www.crestinortodox.ro
Sfantul Andrei

Mii de credincioși au continuat să se închine joi, de Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul municipiului Galați, la moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul și ale Sfântului Apostol Andrei, amplasate pe un baldachin în fața Catedralei Arhiepiscopale din Galați, se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al eparhiei Dunării de Jos, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, miile de credincioși au asistat la Sfânta Liturghie din ziua de cinstire a apostolului care, de 25 de ani, ocrotește orașul-reședință și eparhia. În debutul Sfintei Liturghii, ierarhii prezenți la sărbătoarea andreiană s-au închinat la moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, aduse la Galați de o delegație a Arhiepiscopiei Râmnicului, în tradiționala procesiune "Călători pe calea sfinților", dar și la moaștele Sfântului Apostol Andrei, aduse în urmă cu 21 de ani pentru prima dată în orașul de la Dunăre, așezate spre închinare în baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită în Catedrala arhiepiscopală din Galați de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, din care au făcut parte ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și PS Visarion, Episcopul Tulcii.

La slujbă au participat copii din principalele centre de cultură, tradiție și folclor ale Dunării de Jos, o parte dintre ei îmbrăcând tradiționalul port popular al zonei de la Dunărea de Jos, profesori și oameni de cultură, autorități locale și județene și numeroși credincioși. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.

La final, 25 de elevi și studenți din eparhie, de la diverse facultăți și colegii, cu performanțe școlare deosebite la olimpiade și concursuri naționale și internaționale pe diverse domenii de cercetare științifică, au primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos diploma "Vrednicia andreiană pentru tineri", premii substanțiale în bani și cărți de zidire sufletească. Pe o vreme frumoasă, în timpul Sfintei Liturghii și pe parcursul întregii zile, mii de credincioși au continuat să se închine la moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul și ale Sfântului Apostol Andrei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.