Nedelcearu va fi coleg cu Pigliacelli la Palermo

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 28-07-2022

Actualizat: 28-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: News.ro

Internaţionalul român, care va fi coleg cu portarul Mirko Pigliacelli, venit recent de la Universitatea Craiova, a jucat în sezonul trecut la Crotone, însă aceasta a retrogradat în Serie C.

Palermo i-a mai adus pe fundaşul Marco Sala (Sassuolo), pe atacantul Matteo Stoppa (Sampdoria) şi pe mijlocaşul Salvatore Elia (Atalanta).

Clubul sicilian, care aparţine de City Group, consorţiu din care face parte şi Manchester City, s-a despărţit însă de antrenorul Silvio Baldini, care susţine că echipa nu este în condiţie de a lupta pentru promovarea în Serie A.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri