DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Negaționiștii atacă violent: sediul Agenției pentru Controlul Bolilor din Germania, atacat cu sticle incendiare

adevarul.ro
molotov

Mai multe sticle incendiare au fost aruncate duminică asupra unei clădiri din Berlin care găzduieşte un sediu al agenţiei naţionale a Germaniei pentru controlul bolilor, Institutul Robert Koch, relatează agenţia DPA, informează Agerpres.

Agenţii de pază au reuşit să stingă flăcările, fără să se înregistreze răniţi, dar atacatorii au fugit. Potrivit poliţiei, respectiva clădire se află în districtul Tempelhof-Schoeneberg, în partea de sud a Berlinului, sediul principal al Institutului Robert Koch fiind situat într-o zonă din nord-vestul capitalei germane.

Acest institut monitorizează evoluţia epidemiei de COVID-19 în Germania şi participă la elaborarea măsurilor antiepidemice adoptate de guvern.

În timp ce majoritatea germanilor aprobă modul în care autorităţile gestionează această criză sanitară, au fost totuşi manifestaţii numeroase, uneori cu zeci de mii de participanţi, împotriva restricţiilor menite să combată răspândirea noului coronavirus, acţiunea care a atras cel mai mult atenţia fiind tentativa unor extremişti de a pătrunde în sediul parlamentului în luna august.

O manifestaţie a avut loc şi duminică în piaţa centrală berlineză Alexanderplatz, reunind câteva sute de persoane, un protest mai numeros fiind aşteptat în cursul după-amiezii în parcul Tiergarten.

Citește și: VESTE de ultimă oră de la Garda de Mediu: a fost IDENTIFICATĂ sursa care a POLUAT aerul în Capitală sâmbătă noapte

Rata infectărilor cu noul coronavirus este în creştere şi în Germania, dar rămâne sub cea a multor state europene, iar restricţiile antiepidemice au fost înăsprite. Institutul Robert Koch a anunţat duminică 11.176 de noi cazuri de COVID-19 pentru ultimele 24 de ore.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.