Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Negocieri complicate în coaliție: Bucureștiul continuă să fie veriga slabă

burduja nicusor dan

După cum am arătat ieri, noul lider liberal de la București nu și-a dezmințit hotărârea de a candida la primăria Capitalei, gest destul de curajos pentru actualul ministru al Energiei, în realitate un new-entry în politica mare, pe filiera familială, prilej cu care l-a atacat, din nou, pe actualul edil. Miza ridicată de acesta este corectă, eterna problemă a termoficării adăgându-se haosului din trafic, lucrărilor ce blochează circulația, alături de milioanele de stâlpi și stâlpișori ce paralizează suplimentar circulația, ca să nu mai vorbim de gaura economică națională provocată de blocajul construcțiilor, consimțit de alianța PNL-USR-PMP din Consiliul General.

Însă semnalul transmis de Burduja vine în contextul ședințelor de coaliție, în care se evaluează formule pentru organizarea și, eventual, comasarea unor tururi de alegeri. Astfel, organizația PNL din Capitală pare a fi „călcâiul lui Ahile” în construcția națională. atât prin asocierea cu USR și PMP, dar mai ales prin cauționarea tuturor deciziilor actualului primar general. Surse politice susțin că liberalii vor încerca să joace până în ultima clipă la două capete, astfel încât să aibă șansa de a relua ofensiva împotriva PSD, dacă scorul de la europarlamentare va fi, așa cum se anunță, unul modest.

De aceea, se pare că noul președinte al organizației PNL București încearcă o calibrare proprie, atât în partid, cât și în piața electorală, pentru postura de candidat la PMB, în ciuda zgomotului de fond adus de zvonuri privind tatonările lui Dan Șucu sau ale altor prestigioși oameni de afaceri. Aceleași surse susțin că, bine consiliat de nașul său, Adriean Videanu, Burduja ar fi conștient că o candidatură nu doar l-ar propulsa politic în PNL, dar ar putea restabili onoarea liberală, prin participarea la luptă.

Varianta de rezervă este reasocierea cu USR, care va adeuce la pachet cele câteva voturi ale PMP și ale Forței Dreptei, însă aici singura miză ar fi scăderea șanselor unui candidat PSD. Totuși, dincolo de șansele mici pe care le prezintă un al doilea mandat al lui Nicușor Dan, chiar pe seama votului negativ anti-PSD, ipoteza următorilor 4 ani de blocaj și haos administrativ va afecta și eroda cel mai mult tot electoratul liberal din Capitală. Aceleași surse politice ne-au explicat și că situația lui Burduja în coaliția de guvernare este delicată, întrucât acesta nu poate controla voturile majorității consilierilor generali liberali, fideli încă lui Ludovic Orban, dar și bine conectați la interesele administrative și resursele PMB.

Rămâne de văzut dacă PNL va sacrifica, în interesul de moment al localelor de anul acesta, atât propriul viitor în Capitală, cât și viața bucureștenilor. Dacă în primii 4 ani, oamenii s-au lămurit de situația amenajării parcurilor, de starea asfaltului sau stadiul marilor proiecte, de interminabilele avarii la termoficare sau de explozia prețurilor locuințelor, în următorii vor constata în propriul buzunar efectele votului negativ. Și nu alegătorii USR sau AUR vor fi cei mai afectați și revoltați, ci tocmai cei de dreapta, ai PNL

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.