Guvernul recunoscut internaţional al Yemenului va participa la negocierile de pace convocate de ONU la Geneva, în septembrie, a declarat un oficial yemenit, citat de AFP sub rezerva anonimatului, coform Agerpres.
"Nu suntem optimişti", deoarece există "divergenţe enorme" între guvernul preşedintelui Abd Rabbuh Mansur Hadi şi rebelii Houthi, a precizat sursa AFP.
Ultima întâlnire între cele două părţi a avut loc în Kuwait, în vara lui 2016.
Emisarul special al ONU, Martin Griffiths, care a anunţat joi iniţiativa de pace a organizaţiei, a susţinut în Consiliul de Securitate că este posibilă o soluţie politică pentru încheierea conflictului din Yemen. Consultările de la Geneva "vor oferi, între altele, diferiţilor protagonişti oportunitatea de a discuta măsurile potrivite pentru restabilirea încrederii şi planuri specifice pentru a face procesul să avanseze", a declarat el, cerând marilor puteri să susţină demersul.
Războiul din Yemen s-a soldat cu circa 10.000 de morţi şi a provocat, potrivit ONU, cea mai gravă criză umanitară din lume, cu milioane de oameni ameninţaţi de foamete şi peste un milion de cazuri suspecte de holer.
ONU convoacă negocieri de pace pentru conflictul din Yemen
Articole Similare

231
Principala problemă a noului război: SUA, grăbite să „termine” Iranul înainte să li se termine propriul stoc de muniție (WSJ)
231

1.874
Războiul se extinde - Israelul a bombardat Libanul. Liderul politic al Hezbollah ar fi fost ucis
1.874

1.622
Berlin, Paris și Londra ridică tonul la Teheran: Gata de 'acţiuni defensive' pentru 'a distruge' capacităţile militare ale Iranului
1.622

87
Război în Ucraina: Kievul anunță lovituri asupra unor radare S-300/S-300V4 și asupra depozitelor de muniții și combustibil din teritoriile ocupate
87

1.009
Ambasadorul Israelului în România, despre scopul principal al acţiunilor militare în Iran: Noi vrem să eliminăm ameninţarea existenţială asupra noastră
1.009

16.783
Ungaria privește cu invidie: România intră în jocul marilor puteri și devine hub strategic pentru 'aurul viitorului'
16.783

4.873
VIDEO Trump, ultimatum pentru armata iraniană: 'Depuneți armele sau veți înfrunta moartea sigură'
4.873

6.896
Erdogan, prima reacție după moartea liderului suprem iranian Ayatollah Khamenei. Turcia, cea mai preocupată de stabilitatea Orientului Mijlociu
6.896

109
Macron: Franţa îşi va întări poziţia militară în Orientul Mijlociu, pe fondul războiului din Iran
109

1.729
Piețele globale, în alertă maximă: moartea lui Khamenei împinge petrolul spre pragul de 100 de dolari
1.729

155
Președintele Turciei și-a exprima tristețea față de moartea liderului suprem iranian
155

4.188
Trump, despre militarii americani uciși în Iran: „Ne așteptăm ca asta să se întâmple, se poate întâmpla în continuare” – Președintele dezvăluie calendarul războiului
4.188

2.951
VIDEO Televiziunea de stat iraniană, ținta unui atac al „inamicului americano-sionist”. Accesul ţării la internetul global a fost întrerupt
2.951

















Comentează