DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

NEÎNȚELEGERI Nouă state UE, în frunte cu Germania, resping o reformă a pieţei electricităţii cerută de Franţa

ELECTRICITATE

Nouă state membre UE - Germania, Austria, Luxemburg, Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Letonia şi Olanda - se opun, într-o declaraţie comună, unei reforme a pieţei europene a electricităţii reclamate de către Franţa, care vrea ca preţul electricităţii să fie decuplat de preţul gazelor naturale, relatează AFP, conform news.ro.

”Având în vedere faptul că creşterea preţurilor energiei se explică prin factori mondiali, trebuie să fim extrem de prudenţi înainte să ne amestecăm în structura pieţelor energetice interne. Aceasta nu poate fi o soluţie pentru amortizarea crizei actuale”, avertizează ei cu o zi înaintea unei reuniuni a miniştrilor Energiei din UE.

În prezent, gazele naturale contribuie la stabilirea preţului global pe piaţa comună a electricităţii.

Preţul mediu al electricităţii este tras în sus, pe măsură ce se recurge la energie fosilă, mai scumpă, în vederea satisfacerii unui consum tot mai mare.

În urma unei creşteri a preţului electricităţii pe piaţa angro, din cauza energiei fosile, Franţa cere o ”decuplare” cu scopul ca preţul ”foarte ieftin” al energiei nucleare să se alinieze cursului gazelor naturale.

Însă aceste nouă state membre UE nu vor să audă de aşa ceva.

Fără să numească Parisul, ele subliniază că ”nu pot susţine nicio măsură care contravine pieţei interne a electricităţii, de exemplu o reformă ad-hoc a pieţei angro”, pe care are loc o concurenţă între furnizori de electricitate care ”contribuie la inovaţie, la securitatea aprovizionării şi care este un element-cheie în facilitarea tranziţiei” către energia fără carbon, subliniază cele nouă state UE.

Piaţa comună a electricităţii ”funcţionează bine de 20 de ani, cu preţuri cu adevărat competitive (...). O intervenţie poate fi extrem de periculoasă şi poate distruge orice încredere în această piaţă”, avertiza, la începutul lui octombrie, ministrul luxemburghez al Energiei Claude Turmes.

Comisia Europeană (CE) consideră, la rândul său, ”eficient” acest sistem - denumit al ”tarifelor marginale” -, deoarece el încurajează dezvoltarea energiei regenerabile, al cărei cost de funcţionare este mic, dar care necesită o investiţie masivă la lansare.

Comisia anunţa la jumătatea lui octombrie că vrea să ancheteze cu privire la ”componente anticoncurenţiale” şi manipulări, însă fără să pună la îndoială piaţa energiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.