DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Nelu Tătaru acuză o confuzie: Nu e conducere militară la DSP București, nu există așa ceva

Inquam Photos / Octav Ganea
nelu tataru

După ce Nelu Tătaru l-a desemnat pe secretarul de stat Ionel Paul Oprea, cel care a gestionat focarul de la Suceava, să preia, coordonarea activității Direcției de Sănătate Publică București, ministrul Sănătății spune că nu s-a intalat conducere militară la DSP București.

Citește și: Dialog cu scântei între Marius Tucă și Raed Arafat: ‘De ce să nu-l cunoști, când le știi pe toate?’, ‘Nu ești omul implicat direct, ca și profesionist’ .

„Nu e conducere militară, nu există aşa ceva. Ionel Oprea este secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi pensionar militar. Nu facem ca la Suceava, unde am trimis conducere militară. Coordonarea DSP-urilor era la Horaţiu Moldovan. Am scos de acolo DSP Bucureşti, cel mai mare DSP din ţară, şi l-am pus coordonator pe Ionel Oprea. Acolo sunt 250 de oameni, plus 90 detaşaţi, care trebuie puşi la treabă. Şi directorul de la Direcţia Asistenţă Medicală, dr. Nica, se va ocupa şi el efectiv. El face evaluarea, care este în curs. Am trecut DSP Bucureşti în atribuţiile domnului secretar de stat Oprea. Acolo erau probleme mari, a fost şi acel focar de COVID, laboratoarele care făceau teste nu erau plătite. Va continua evaluarea! Rămâne conducerea actuală, dar sub conducerea dlui secretar de stat Ionel Oprea", a declarat Nelu Tătaru pentru DcNews.

Secretarul de stat colonel medic Ionel Paul Oprea va coordona Direcția de Sănătate Publică (DSP) a Bucureștiului, în urma unei decizii a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

Conform Ministerului Sănătății (MS), vor continua activitățile de identificare a infecției cu SARS-CoV-2 în cadrul Programului Național de prevenire, supraveghere și control al bolilor transmisibile prioritare.

„Am introdus decontarea testelor RT-PCR în programul național în luna martie a acestui an. Am pornit de la 1 centru în care se prelucrau probele și, după o muncă susținută de aproape 5 luni, am ajuns la peste 130 de centre de testare evaluate și încluse în program. Dorim o creștere a numărului de puncte de testare și o intensificare a activităților. Există un buget de aproximativ 200 milioane de lei pentru decontarea testelor RT –PCR care va fi suplimentat dacă este necesar”, a declarat ministrul Sănătății Nelu Tătaru.

În ceea ce privește situația din București, Ministerul Sănătății a alocat Direcției de Sănătate Publică București peste 50, 9 milioane de lei pentru decontarea testelor RT-PCR realizare în centrele acreditate din Capitală. Pentru realizarea plăților este necesar ca reprezentanții DSPMB să solicite deschiderea liniei de finanțare.

„Menționăm că, o primă solicitare de acest fel a fost înregistrată de MS la începutul acestei săptămâni pentru suma de 1,7 milioane de lei. Pentru această sumă au fost depuse documente justificative. Ieri, 6 august 2020 a mai fost depusă o nouă solicitare pentru suma de peste 8, 1 milioane de lei pentru care se așteaptă documentele justificative”, anunță oficialii ministerului.

Având în vedere aceste aspecte, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a cerut directorului general pentru asistență medicală și sănătate publică din cadrul MS, în subordinea căruia se află direcțiile de sănătate publică să înceapă de urgență demersurile pentru finanțarea solicitărilor și să ia măsurile necesare pentru urgentarea finanațării activității de testare de la nivelul unităților medicale din Capitală.

De asemenea, Nelu Tătaru l-a desemnat pe secretarul de stat col medic Ionel Paul Oprea să preia, în cadrul atribuțiilor ce le deține la nivelul MS, coordonarea activității Direcției de Sănătate Publică București până la remedierea deficiențelor constatate la nivelul acestei instituții. Ministrul Sănătății a solicitat secretarului de stat și continuarea evaluării activității acestei instituții demarată de echipa condusă de directorul general Bogdan Nica.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.