Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nelu Tătaru, după negocierile cu PSD: Pe sănătate s-a discutat de măsuri de urgenţă şi un plan de perspectivă

Facebook
Nelu Tătaru

Vicepreşedintele PNL Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, a declarat, joi, că discuţiile cu PSD la capitolul legat de sănătate din programul de guvernare au vizat măsurile urgente şi cele de perspectivă, indicând între altele testarea gratuită COVID a angajaţilor din sistemul public timp de 60 de zile.

"Noi am avut această discuţie şi în ultimele două - trei zile, de aceea ceea ce am văzut astăzi a fost doar o armonizare a acestui program pe sănătate din cadrul unui posibil program de guvernare. S-a discutat foarte mult de nişte măsuri de urgenţă şi de un plan de perspectivă, de rezilienţă. (...) Avem discuţiile pe viitor în funcţie şi de evoluţia pandemiei", a spus Tătaru, la Palatul Parlamentului.

El a fost întrebat care sunt măsurile urgente în contextul în care a avut loc o nouă tragedie - incendiul de la spitalul din Ploieşti.

"Înseamnă şi o prevenţie a celor care vor ajunge în spital, (...) testare, medicina de familie, monitorizare, testele gratuite care se pot face, certificatul verde pe care îl vom scoate şi va ajunge la o testare gratuită pentru 60 de zile", a spus Tătaru.

Întrebat dacă ar exista bani la buget pentru testarea angajaţilor timp de două luni, el a precizat că s-a cerut o evaluare la Ministerul de Finanţe.

"Contextul în care am introdus aceste două luni cu testare gratuită este tocmai din discuţiile cu organizaţiile profesionale. Contextul în care s-ar accepta un certificat verde, s-ar accepta anumite condiţii şi alternativa testării dar cu plată a acestor teste, am încercat să o aşezăm tocmai în aceste două luni în care să putem agrea fiecare dintre noi, şi organismele profesionale şi Ministerul Sănătăţii, şi noi ca parlamentari, un context legal în care trebuie să se desfăşoare introducerea certificatului verde, dar şi stimularea vaccinării", a susţinut Nelu Tătaru.

De asemenea, întrebat şi dacă ar putea exista sancţiuni împotriva angajaţilor, el a răspuns: "Sunt în discuţii. Noi până mâine după-amiază mai primim şi amendamentele şi vom avea discuţiile pentru un raport preliminar final".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.