Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nelu Tătaru le cere medicilor să mai reziste puțin: 'Acest popor îşi pune speranţa în noi'

Inquam Photos / Octav Ganea
nelu tataru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, îi roagă pe cei care lucrează în unităţile medicale suport COVID să mai reziste puţin, iar pe medicii care au mai puţini pacienţi în această perioadă îi îndeamnă să-i ajute, "fiindcă acest popor îşi pune speranţa în noi".

"Ne-am pregătit pentru această meserie. Eu sunt chirurg. Erau zile când stăteam la 14-15 operaţii în sală. Este un moment destul de greu. Ştiu că trăim oboseală, ştiu că trăim uneori toată dezamăgirea sau frustrare, ca atunci când am crezut că am terminat şi a început şi mai greu. Tocmai pentru acest lucru le cer să mai tragem o dată împreună, fiindcă acest popor îşi pune speranţa în noi. Oamenii din fiecare judeţ în parte îşi pun speranţa în noi", a declarat ministrul Sănătăţii sâmbătă, la Iaşi, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit agerpres.ro.

Citește și: EXCLUSIV Cum a răbufnit Marcel Vela: ‘Îmi pare rău că trebuie s-o spun’. După scandalul iscat de priveghiul lui Emi Pian, Iulian Surugiu rupe tăcerea! .,

El a ţinut să atragă atenţia că pericolul nu a trecut şi a făcut apel la solidaritatea medicilor de alte specialităţi decât infecţioase, ATI sau medicină de urgenţă.

"Dar încă nu am trecut greul. Ajutându-ne unii pe alţii, rotindu-ne în schimburi, aşezându-ne pe nişte specialităţi care pot veni în colaborare cu aceste specialităţi de boli infecţioase, primiri urgenţe sau ATI. De aceea am recomandat ca, acolo unde avem spitale suport COVID, cazurile uşoare şi medii să fie supravegheate de tot ce înseamnă medici, indiferent de specializarea medicală, nu neapărat de medic de infecţioase sau ATI, supervizarea să fie făcută de un medic de boli infecţioase, externarea să fie supervizată de un medic de boli infecţioase, dar colegii din alte specialităţi, care în lunile iulie şi august au pacienţi mai puţini, să îi ajute pe colegii lor", a spus Nelu Tătaru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.