Parlamentarii AUR pregătesc "mii de amendamente" la proiectul legii bugetului de stat, a anunţat liderul deputaţilor Alianţei, George Simion, care s-a arătat nemulţumit de termenul stabilit pentru depunerea acestora - marţi, ora 12,00.
"Mâine (marţi - n.r.) vor fi foarte mulţi români în faţa Camerei Deputaţilor. Astăzi s-a comis ceva împotriva regulilor democraţiei - avem doar până la ora 12,00 timp să depunem amendamente. Vom depune amendamente, dar nu vor fi cele mai bune amendamente. Pregătim nişte mii de amendamente. Dacă se vrea pe repede înainte, pe repede înainte facem şi noi. O să lucrăm toată noaptea, la 9,00 dimineaţa suntem la protest şi până la 12,00 depunem şi amendamentele. Nu e normal. Acum a venit, la ora 18,00, legea bugetului în Parlament şi avem practic 18 ore la dispoziţie să depunem amendamente? Dacă ăsta este felul în care actuala coaliţie alege să trateze Opoziţia, nu e nicio problemă", a afirmat Simion, luni, la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite ale Parlamentului.
El a adăugat că printre amendamente se află unele legate de dotarea spitalelor cu aparate de oxigen, privind reabilitarea spitalelor pentru securitate la incendii.
"Şi, totodată, vom adresa un proiect tip pentru spitale judeţene, câte unul în fiecare judeţ. Momentan, din bugetul anului viitor să putem plăti proiectul. Şi după aia, în 2023, şi construcţia", a adăugat Simion.
Potrivit calendarului adoptat în şedinţa Birourilor permanente, parlamentarii au termen până marţi, la ora 12,00, pentru a depune amendamente la cele două proiecte - bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat.
Tot marţi, de la ora 14,00, este programată începerea dezbaterii bugetelor în comisiile parlamentare, iar joi vor fi discuţiile şi votul în plen.
Nemulțumit de bugetul pe 2022, George Simion va face noapte albă: 'Pregătim nişte mii de amendamente'
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

909
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
909

784
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
784

759
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
759

857
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
857

214
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
214

1.197
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.197

630
VIDEO Ilie Boloajn, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
630

655
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
655

2.438
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.438

84
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
84

106
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
106

1.607
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.607

2.095
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
2.095

















Comentează