Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nervii SUA sunt testați: Iranul a sechestrat în Golf un petrolier închiriat de compania americană Chevron

golf iran

Iranul a blocat joi un petrolier care naviga sub pavilionul Insulelor Marshall în apele internaţionale din Golful Oman şi care fusese închiriat de compania americană Chevron, aparent sub pretextul ciocnirii cu o ambarcaţiune iraniană, relatează Reuters. Armata iraniană a declarat că a confiscat un petrolier sub pavilionul Insulelor Marshall în Golful Oman, după ce acesta s-a ciocnit cu o navă iraniană, rănind mai mulţi membri ai echipajului, a relatat presa de stat iraniană.

Mai mulți membri ai echipajului sunt răniți sau dispăruți

"Doi membri ai echipajului navei sunt daţi dispăruţi şi mai mulţi au fost răniţi din cauza coliziunii cu petrolierul", a anunţat armata iraniană. La rândul său, Marina SUA a identificat nava confiscată ca fiind Advantage Sweet. Potrivit Refinitiv, un site de date din domeniul maritim, este vorba despre un petrolier de tip Suezmax, care fusese închiriat de marele producător american de petrol Chevron şi care acostase ultima dată în Kuweit. Destinaţia navei figura ca fiind portul Houston din Golful Mexic din SUA, potrivit datelor de urmărire a navelor. Nava a emis un apel de urgenţă în timpul capturării, se arată în comunicatul marinei americane. Marina americană, a cărei Flotă a cincea are baza în statul Bahrain din Golf, a cerut Iranului să elibereze imediat petrolierul. Chevron a declarat că este la curent cu situaţia în care se află nava Advantage Sweet şi că "este în contact cu operatorul navei în speranţa de a rezolva această situaţie cât mai curând posibil", a declarat un purtător de cuvânt.

Administratorul maritim al Insulelor Marshall a declarat că este la curent cu situaţia şi că este în comunicare cu proprietarul/operatorul navei, dar a refuzat să facă alte comentarii. Compania turcă Genel Denizcilik Nakliyati S.A. figurează ca administrator al petrolierului, în timp ce potrivit bazei de date maritime a Organizaţiei Maritime Internaţionale, nava este deţinută de o companie înregistrată în China, denumită SPDBFL No One Hundred & Eighty-Seven (Tianjin) Ship Leasing Co Ltd. Aproximativ o cincime din ţiţeiul şi produsele petroliere din lume trec prin Strâmtoarea Ormuz, un punct îngust între Iran şi Oman, prin care trecuse şi nava Advantage Sweet.

"Hărţuirea continuă a navelor de către Iran şi nerespectarea drepturilor de navigaţie în apele regionale reprezintă o ameninţare la adresa securităţii maritime şi a economiei globale", a declarat Marina americană, adăugând că Iranul a confiscat în mod ilegal în ultimii doi ani cel puţin cinci nave comerciale în Orientul Mijlociu. Marina americană a precizat că a trimis o aeronavă de patrulare maritimă P-8 Poseidon pentru a monitoriza situaţia şi aşa a reuşit să determine că marina iraniană a efectuat captura. Munro Anderson, de la compania de securitate maritimă Dryad, arată că, de obicei, Iranul reţine nave pentru "demonstraţii de influenţă sau pentru a da un semnal".

"Ipoteza de lucru în acest moment este că ar putea fi vorba fie de o reţinere arbitrară a unei nave de către Iran, ca răspuns la faptul că americanii au navigat în regiune săptămâna trecută cu prima lor navă fără echipaj uman, ca o demonstraţie de forţă. Sau ar putea fi un răspuns la sancţiunile din 24 (aprilie) ale SUA împotriva unor persoane din Iran care au legătură cu trupele de elită ale regimului, Gărzile Revoluţionare", a explicat specialistul. Începând din 2019, au avut loc o serie de atacuri asupra transportului maritim în apele strategice ale Golfului, în momente de tensiune între Statele Unite şi Iran.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.