Netanyahu i-a cerut joi preşedintelui Herzog o prelungire cu două săptămâni a termenului stabilit iniţial pentru a forma un guvern de coaliţie

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 08-12-2022

Actualizat: 09-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: intpolicydigest.org

După ce a câştigat alegerile legislative din 1 noiembrie împreună cu aliaţii săi de extremă-dreapta şi ultra-ortodocşi, Benjamin Netanyahu a fost desemnat oficial pe 13 noiembrie să formeze un guvern în următoarele 28 de zile, cu posibilitatea de a solicita preşedintelui ţării o amânare suplimentară de 14 zile, anunță Agerpres.

Solicitarea premierului Netanyahu survine cu trei zile înaintea expirării primului termen, pe 11 decembrie.

"Există încă probleme care nu au fost rezolvate" cu privire la numiri, a scris Netanyahu într-o scrisoare către preşedinte, pe care biroul său a făcut-o publică.

"Suntem în mijlocul negocierilor şi am făcut multe progrese, dar judecând după ritmul lucrurilor, voi avea nevoie de toate zilele de prelungire prevăzute de lege pentru a forma un guvern", a adăugat Benjamin Netanyahu.

Săptămâna trecută, partidul Likud al premierului a semnat acorduri de coaliţie cu cele trei partide de extremă dreapta: Sionismul religios, Forţa Evreiască şi Noam. Pentru a forma însă un guvern, Benjamin Netanyahu mai are nevoie să ajungă la un acord cu cele două partide ultra-ortodoxe: Iudaismul Torah Unit (UJT, aşkenaz) şi Shas (sefard), ceea ce a făcut doar parţial.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri