Netanyahu își cere scuze pentru atacurile israeliene din Qatar și regretă moartea agentului de securitate

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 29-09-2025 23:15

Actualizat: 29-09-2025 23:21

Article thumbnail

Sursă foto: ABIR SULTAN / UPI / Profimedia

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a prezentat luni scuze omologului său din Qatar pentru atacurile israeliene care au vizat Hamas în această ţară, într-o convorbire telefonică de la Casa Albă, a indicat un diplomat, relatează AFP, conform agerpres.ro.

Diplomatul, care s-a adresat sub rezerva anonimatului, a declarat că Netanyahu şi-a exprimat regretul pentru încălcarea suveranităţii Qatarului şi moartea unui agent de securitate qatarez în atacurile din septembrie.

Preşedintele american Donald Trump l-a primit luni la Casa Albă pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, cu intenţia de a-l convinge să susţină planul de pace pentru Gaza, notează Reuters. Aceasta fost a patra vizită a lui Netanyahu din ianuarie, când a început al doilea mandat prezidenţial al lui Trump.

O delegație din Qatar ar urma să ajungă la Casa Albă

casa alba

Conform unei surse a unei agenţii care a dorit să i se păstreze anonimatul, luni, după vizita lui Netanyahu, la Casa Albă urma să sosească şi o delegaţie din Qatar, stat care a jucat un rol important în negocierile indirecte de până acum între Israel şi Hamas.

Conflictul actual din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul de o violenţă fără precedent comis de comandouri ale mişcărilor teroriste palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023. Atacul s-a soldat cu moartea a 1.219 de persoane, în majoritate civili. Alte 251 de persoane au fost luate ostatice şi duse în enclava palestiniană. Dintre acestea, 49 încă se află în Fâşia Gaza, dar armata israeliană deţine informaţii că doar 22 dintre ele mai sunt în viaţă.

Armata israeliană a ripostat la atacul din 7 octombrie 2023 cu o ofensivă terestră şi aeriană dură asupra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza, operaţiune în timpul căreia, până luni la prânz, au murit 66.055 de persoane şi alte 168.346 au fost rănite, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri