Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Neymar este accidentat şi nu se poate încă antrena, conform antrenorului lui Al-Hilal

neymar

Atacantul brazilian Neymar, prezentat sâmbătă cu mare fast de către noul său club Al-Hilal, a ajuns uşor accidentat în Arabia Saudită şi nu este în măsură să se antreneze, conform antrenorului echipei saudite, Jorge Jesus, care s-a declarat surprins de convocarea jucătorului la echipa naţională a Braziliei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"El a venit cu o mică accidentare şi nu va putea să se antreneze cu echipa. Nu ştiu când va fi suficient de în formă pentru a juca", a declarat antrenorul portughez, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la finalul meciului echipei sale contra lui Al-Feiha (1-1) în campionat.

Declaraţiile lui Jesus au intervenit după ce Neymar a primit convocarea la echipa naţională pentru meciurile Braziliei din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, contra Boliviei, pe 8 septembrie la Belem, şi Peru pe 12 septembrie la Lima.

"El nu poate juca pentru Selecao. Este accidentat. Eu cred că el va trebui chiar să nu meargă în Brazilia. El trebuie să se refacă după o problemă musculară pentru a începe să joace", a mai spus Jesus.

Atacantul brazilian de 31 de ani a disputat ultimul său meci cu PSG pe 3 august, când a înscris două goluri şi a dat o pasă decisivă în amicalul cu sud-coreenii de la Jeonbuk Motors (3-0).

Neymar a fost indisponibil cinci luni din cauza unei accidentări grave la glezna dreaptă, pentru care a fost operat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.