Zborul charter care transporta echipa profesionistă de fotbal american Pittsburgh Steelers a efectuat o aterizare de urgenţă în Kansas City, luni dimineaţă, fără ca vreo persoană să fie rănită, informează EFE, potrivit Agerpres.
"Toată lumea din avion este în siguranţă şi facem planurile necesare pentru a ne întoarce la Pittsburgh", a precizat purtătorul de cuvânt al echipei, Burt Lauten, într-o postare pe reţelele de socializare.
Potrivit presei din Pittsburgh, avionul a efectuat o aterizare de urgenţă din cauza unei probleme legate de presiunea uleiului la unul dintre motoare.
Steelers se întorcea la Pittsburgh, Pennsylvania, după victoria obţinută în faţa formaţiei Las Vegas Raiders (23-18), duminică pe Allegiant Stadium din Paradise (Nevada).
Unul dintre jucătorii lui Steelers, Cam Heyward, a comentat incidentul cu umor, precizând pe reţelele sale de socializare că aterizarea de urgenţă s-a datorat presiunii puternice pe care coechipierii săi au exercitat-o asupra lui Jimmy Garoppolo, fundaşul echipei Raiders.
Un alt avion era programat să sosească în Kansas City pentru a-i prelua pe cei 182 de pasageri şi a-i duce înapoi la Pittsburgh, unde jucătorii se vor bucura de o zi liberă oferită de antrenorul Mike Tomlin.
Comentează