Guvernul spaniol a calificat luni drept "farsă" realegerea preşedintelui nicaraguan Daniel Ortega pentru un al patrulea mandat de cinci ani, cu 75% din voturi, apreciind că procesul electoral nu a făcut obiectul "niciunei verificări", informează AFP.
Realegerea lui Ortega este "o farsă", "o farsă (făcută) poporului din Nicaragua, comunităţii internaţionale şi mai ales democraţiei", a declarat ministrul spaniol al afacerilor externe, Jose Manuel Albares, în timpul unei conferinţe de presă la Madrid.
"Nu există acolo nicio modalitate de verificare a acestor alegeri şi, în consecinţă, ele nu oferă nicio garanţie în ochii guvernului spaniol, nici în ochii majorităţii ţărilor membre ale comunităţi internaţionale", a continuat Albares. "Nu au fost alegeri libere, nici alegeri juste", a insistat el.
Într-un comunicat publicat la scurt timp după declaraţiile lui Albares, Ministerul Afacerilor Externe al Spaniei a anunţat că "respinge" rezultatele scrutinului, din cauza condiţiilor "inacceptabile şi arbitrare" în care au avut loc acestea.
"La fel ca alte ţări ale Uniunii Europene şi o bună parte din comunitatea internaţională, guvernul spaniol constată că alegerile de ieri (duminică) au fost lipsite de garanţii democratice minim exigibile. În aceste circumstanţe, Madridul refuză să dea credibilitate şi legitimitate" rezultatelor, se spune în comunicat.
"Guvernul din Nicaragua a instaurat un regim represiv şi autoritar", care se traduce printr-o "persecuţie sistematică a actorilor politici, sociali, mediatici şi economici", a adăugat ministerul spaniol.
Potrivit primelor rezultate parţiale date publicităţii de tribunalul electoral, Daniel Ortega a fost reales duminică pentru un al patrulea mandat cu 75% din voturi. Aceste rezultate se bazează pe 49% din secţiile de votare, potrivit tribunalului.
Pe locul doi, cu numai 14,4% din voturi, s-a clasat Walter Espinoza (liberal), a anunţat preşedinta tribunalului electoral, Brenda Rocha. Opoziţia susţine că Espinoza este în realitate un aliat al lui Ortega.
Doar rata de participare reală ar putea oferi o idee privind adeziunea nicaraguanilor pentru tandemul format de Daniel Ortega, 76 de ani, şi soţia sa Rosario Murillo, 70 de ani, vicepreşedintă a ţării din 2017.
În timp ce tribunalul electoral a anunţat o rată de participare de 65,34%, o organizaţie pentru monitorizarea alegerilor, apropiată opoziţiei, Urnas Abiertas (Urne deschise), a dat o rată de absenteism de 81,5%, bazându-se pe date furnizate de 1.450 de observatori neautorizaţi prezenţi la 563 de secţii de votare.
La trei ani după represiunea care a făcut peste 300 de morţi în rândul manifestanţilor care au cerut în primăvara anului 2018 demisia preşedintelui Daniel Ortega, şi cu şase luni înaintea alegerilor, vânătoarea opozanţilor de către regim a făcut ravagii: au fost arestaţi 39 de politicieni, oameni de afaceri, ţărani, studenţi şi jurnalişti. Printre aceştia se numără cei şapte potenţiali candidaţi care puteau reprezenta o ameninţare reală pentru preşedintele în exerciţiu.
Favorita opoziţiei în sondaje, Cristiana Chamorro (67 de ani), fiica fostei preşedinte Violeta Chamorro (1990-1997), a fost primul candidat arestat, pe 2 iunie, fiind plasată în arest la domiciliu.
Oponenţii sunt acuzaţi de subminarea suveranităţii naţionale, susţinerea sancţiunilor internaţionale împotriva Nicaragua, trădarea patriei sau spălare de bani, în temeiul unei legi adoptate de parlament la sfârşitul anului 2020.
Nicaragua: Spania califică drept farsă realegerea lui Daniel Ortega cu 75% din voturi
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

12
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
12

127
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
127

199
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
199

1.839
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.839

986
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
986

1.271
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.271

1.251
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.251

620
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
620

1.563
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.563

97
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
97

3.534
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.534

4.190
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.190

3.318
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.318

















Comentează