Preşedintele Nicaraguei, Daniel Ortega, şi-a exprimat sprijinul pentru omologul său rus, în privinţa recunoaşterii unilaterale a independenţei celor două regiuni separatiste proruse din estul Ucrainei. ''Preşedintele Putin a făcut azi (luni - n.r.) un pas, în care nu a făcut altceva decât să recunoască nişte republici care, de la lovitura de stat din 2014, nu recunoşteau guvernele puciste (ale Ucrainei) şi îşi stabiliseră propriul guvern şi au luptat'', a declarat Ortega.
În discursul său, fostul luptător de gherilă a insistat că ceea ce a făcut Putin a fost ''să recunoască aceste guverne, pentru că au guvernele lor'' şi a apreciat că este vorba despre două provincii care se învecinează cu Rusia şi care au rezistat ''agresivităţii armatei ucrainene''. ''Logic, (această recunoaştere unilaterală a celor două regiuni separatiste) aduce cu sine susţinerea militară (rusă) pentru ca aceste guverne să aibă securitate'', a subliniat Ortega, în opinia căruia Uniunea Europeană şi SUA ''au tot încercuit şi ameninţat Rusia'' din 2014.
Potrivit fostului lider sandinist, ''această decizie luată astăzi (luni - n.r.) de preşedintele Putin deschide calea ca această situaţie să nu aibă consecinţe mai grave, pentru că (Occidentul) se foloseşte de Ucraina pentru a provoca Rusia''. ''Ucraina caută să intre în NATO, iar dacă intră în NATO, e ca şi cum ar spune: mergem la război cu Rusia şi asta explică de ce Rusia acţionează aşa cum acţionează, pur şi simplu se apără'', a susţinut preşedintele nicaraguan, care a insistat că acesta este motivul pentru care Putin a recunoscut ''aceste provincii, care sunt populate de cetăţeni ruşi''.
''Sunt sigur că dacă acolo vor organiza alegeri sau un referendum, cum au făcut-o în Crimeea, sunt sigur că oamenii vor vota pentru anexarea la Rusia şi ca situaţia să fie din nou cum era înainte de prăbuşirea Uniunii Sovietice'', a mai spus Ortega.
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război.
Nicaragua susține decizia lui Vladimir Putin în privința regiunilor separatiste din estul Ucrainei: 'Pur și simplu se apără'
Articole Similare

201
Trump, despre militarii americani uciși în Iran: „Ne așteptăm ca asta să se întâmple, se poate întâmpla în continuare” – Președintele dezvăluie calendarul războiului
201

637
VIDEO Televiziunea de stat iraniană, ținta unui atac al „inamicului americano-sionist”. Accesul ţării la internetul global a fost întrerupt
637

1.634
VIDEO SUA anunță distrugerea cartierului general al Gărzilor Revoluționare din Iran: 'Am tăiat capul șarpelui'
1.634

1.455
FOTO La aproape 25 de ani de la 11 septembrie, World Trade Center renaște: Turnurile gemene se reconstruiesc în New York, lipite într-o singură clădire zgârie-nori
1.455

71
Emiratele Arabe Unite au decis să închidă bursele timp de două zile, pe fondul atacurilor Iranului
71

108
Cancelarul Merz a solicitat partenerilor americani și europeni un plan pentru viitorul Iranului
108

2.463
Semnal de la Cartierul General din Europa: NATO își ajustează postura militară în contextul crizei din Iran
2.463

1.743
Cinci eleve au fost ucise în sudul Iranului. Numărul victimelor a început să crească
1.743

4.442
SUA intensifică ofensiva: Nouă nave iraniene, 'relativ mari şi importante' au fost scufundate
4.442

4.280
VIDEO Iran sub cupola de foc: Civilii părăsesc capitala, în timp ce Netanyahu anunță că loviturile asupra Teheranului se intensifică
4.280

2.198
Armata israeliană mobilizează 100.000 de rezerviști pentru ofensiva împotriva Iranului
2.198

5.013
Baza Al Salam din Abu Dhabi, în flăcări după atacul iranian cu dronă – Franța denunță „atacuri masive și nejustificate”
5.013

6.927
Iranul va lovi hotelurile din Bahrein. Americanii sunt rugați să părăsească cât mai repede zona
6.927

















Comentează