Nichita Danilov, laureat al Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" pentru Opera Omnia

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 15-01-2026 19:42

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poetul Nichita Danilov a fost desemnat, joi seară, câştigător al ediţiei din 2026 a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" pentru Opera Omnia, potrivit Agerpres.

El a fost anunţat în cadrul unei gale speciale de acordare a premiului, organizată la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani.

Danilov, în vârstă de 73 de ani, a debutat cu volumul "Fântâni carteziene" apărut la Editura Junimea în 1980. De altfel, acest volum de poeme a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Pentru acest prestigios premiu au mai fost nominalizaţi poeţii Marian Drăghici, Arcadie Suceveanu, Doina Uricariu, Matei Vişniec, Călin Vlasie şi George Vulturescu.

Premiul, care este acordat de Primăria Botoşani şi Consiliul Local al municipiului Botoşani, are o valoare brută de 40.000 de lei. Pe lângă premiul în bani, laureatul primeşte, în mod tradiţional, şi titlul cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.

***

Poetul Nichita Danilov s-a născut la 7 aprilie 1952, în satul Climăuţi din judeţul Suceava.

A urmat şcoala postliceală de arhitectură (1971-1973) şi Facultatea de Ştiinţe Economice (1974-1978) din Iaşi. A fost economist, corector, profesor, muzeograf, editor, redactor la revista 'Convorbiri literare', şef departament cultură la 'Monitorul de Iaşi', director la Teatrul de copii şi tineret 'Luceafărul' din Iaşi, secretar literar la Teatrul 'Vasile Alecsandri' din Iaşi; însărcinat cu afaceri ad-interim al României în Republica Moldova (1999), consilier la Ambasada României din Chişinău (2000).

A debutat cu poezie în 'Convorbiri literare' în 1977, iar în presă în 1979, în paginile revistei 'Dialog'. După primul volum de poeme, 'Fântâni carteziene' (1980, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), a continuat cu 'Câmp negru' (1982), 'Arlechini la marginea câmpului' (1985), 'Poezii' (1987), 'Deasupra lucrurilor, neantul' (1990), 'Mirele orb' (1995), '9 variaţiuni pentru orgă' (antologie, 1999), 'În deşert şi pe ape' (2001), romanul 'Tălpi' (2004) - Premiul Uniunii Scriitorilor din Iaşi pentru proză, - antologia de poezie 'Ferapont' (2005), romanul 'Maşa şi Extraterestru' (2005) 'Capete de rând' (2006) - eseuri şi portrete literare, 'Centura de castitate' (2007) - versuri (conţine CD audio cu poezii recitate de scriitor).

N. Danilov este prezent în numeroase antologii de poezie din ţară şi din străinătate, versurile sale fiind traduse în mai multe limbi. A publicat şi proză scurtă - 'Nevasta lui Hans' (1996), pamflete politice - 'Urechea de cârpă' (1992), o carte de portrete literare - 'Apocalipsa de carton' (1993). A colaborat cu articole şi versuri la 'Convorbiri literare', 'Viaţa românească', 'Cronica', 'Luceafărul', 'România literară', 'Tribuna'.

În anul 1995 a fost distins cu Premiul Fundaţiei 'Soros' pentru poezie. În noiembrie 2011, în cadrul Zilelor Liviu Rebreanu, manifestare desfăşurată la Bistriţa, Nichita Danilov a fost distins cu unul din Premiile 'Liviu Rebreanu' pentru romanul 'Ambasadorul invizibil' (2011). Este membru al PEN-Clubului Român şi al Uniunii Scriitorilor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri