Nici polițiștii nu respectă legile și normele sanitare: Încă 7 agenți s-au infectat pentru că se spală pe mâini și nu poartă măști

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 06-08-2020

Actualizat: 07-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Mediafax

Încă şapte cazuri de COVID-19 au fost confirmate, joi, în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, fiind vorba despre poliţişti care lucrează în aceeaşi subunitate.

"Astăzi, la nivelul unei subunităţi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în urma testării, au fost confirmate şapte cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Cei şapte colegi, care lucrează în cadrul aceleiaşi subunităţi, se aflau în izolare la domiciliu încă de la începutul săptămânii. În prezent, sunt asimptomatici şi carantinaţi la domiciliu", se arată într-o informare transmisă de IJP Prahova.

Citește și: Cozmin Gușă aruncă bomba: Să-mi confirme dacă este adevărat că este homosexual. Am o serie de informații în acest sens!

Surse din cadrul Poliţiei Prahova au declarat, pentru AGERPRES, că este vorba despre o secţie de poliţie din municipiul Ploieşti.

"De asemenea, încă de la începutul săptămânii, a fost dispusă de urgenţă dezinfectarea spaţiilor de lucru şi a mijloacelor auto, în cadrul respectivei subunităţi. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Prahova efectuează, cu celeritate, ancheta epidemiologică. (...) Pe lângă măsurile luate zilnic pentru protecţia personalului IPJ Prahova (modificarea programului de lucru, testarea temperaturii corporale, utilizarea materialelor de protecţie şi dezinfectare), în mod constant sunt dezinfectate spaţiile de lucru şi mijloacele auto, în vederea prevenirii răspândirii virusului", mai precizează IJP.

Citește și: Dialog cu scântei între Marius Tucă și Raed Arafat: ‘De ce să nu-l cunoști, când le știi pe toate?’, ‘Nu ești omul implicat direct, ca și profesionist’

Biroul de presă al instituţiei a anunţat, luni, că un poliţist din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale al IPJ Prahova a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, fiind, la acel moment, al şaselea caz înregistrat la nivelul inspectoratului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri