Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Niciun pasager nu se afla lângă porţiunea de fuzelaj a avionului Boeing care s-a desprins după o explozie în timpul zborului

boeing

Autorităţile americane au făcut apel la ajutorul populaţiei în căutările pe timp de zi în apropiere de Portland, Oregon, pentru găsirea unui panou dispărut, care s-a desprins după o explozie de pe un avion nou Boeing (BA.N) 737 MAX 9 în timpul unui zbor de vineri. Operatori din întreaga lume au oprit la sol numeroase avioane pentru verificări de siguranţă, relatează Reuters, potrivit news.ro.

O porţiune s-a smuls din partea stângă a avionului Alaskan Airlines (ALK.N) după decolarea din Portland, în drum spre Ontario, California, obligând piloţii să se întoarcă şi să aterizeze în siguranţă cu toţi cei 171 de pasageri şi şase membri ai echipajului la bord, fiind raportate doar câteva răni minore.

Este probabil ca panoul, montat pe unele avioane în locul unei ieşiri de urgenţă suplimentare, să fi aterizat undeva în suburbiile vestice ale oraşului Portland, dar încă nu a fost găsit.

"Îmi imaginez că a fost un eveniment destul de terifiant. Nu vorbim adesea despre traumatisme psihologice, dar sunt sigură că aşa ceva s-a întâmplat aici", a declarat preşedinta National Transportation Safety Board (NTSB), Jennifer Homendy, adăugând că este prea devreme pentru a spune care a fost cauza evenimentului.

Accidentul a pus din nou Boeing sub observaţie, în timp ce aşteaptă certificarea MAX 7, dar şi a MAX 10.

Administraţia Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) a blocat sâmbătă la sol 171 de avioane Boeing care au acelaşi panou, după aterizarea de urgenţă a avionului care era în exploatare de doar opt săptămâni. Se aşteaptă ca imobilizarea la sol să perturbe programele de zbor timp de câteva zile pentru anumiţi transportatori.

Marea majoritate a acestui model de avion utilizat în Statele Unite este operată de United Airlines (UAL.O) şi Alaska Airlines (ALK.N), în timp ce Turkish Airlines, Copa Airlines din Panama şi Aeromexico au blocat de asemenea la sol avioane pentru inspecţii.

În cazul situaţiei de urgenţă de la Alaska Airlines, preşedinta NTSB, Homendy, a declarat că scaunele de lângă porţiunea de fuzelaj care a explodat erau neocupate. Agenţia independentă americană a deschis o anchetă.

"Suntem foarte, foarte norocoşi aici că nu s-a sfârşit tragic", a declarat Homendy. Părţi din scaunul de lângă fuzelaj, inclusiv tetiera, lipseau.

Uşa de ieşire suplimentară este instalată de obicei de companiile aeriene low-cost care folosesc mai multe locuri şi care necesită rute de evacuare suplimentare. Cu toate acestea, aceste uşi sunt obturate la avioanele cu mai puţine locuri. Pentru pasageri, zona arată ca un scaun normal de la fereastră.

Fuzelajul pentru Boeing 737 este fabricat de compania Spirit AeroSystems (SPR.N), cu sediul în Kansas, care s-a separat de Boeing în 2005. Spirit a fabricat şi instalat elementul care a explodat, a declarat sâmbătă o sursă pentru Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.