Ministrul apărării, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut miercuri o întâlnire cu secretarul american al apărării, Mark T. Esper, în marja Reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale NATO de la Bruxelles, cei doi oficiali discutând principalele subiecte de cooperare cu SUA, atât din perspectivă bilaterală, cât şi în context aliat, informează MApN potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), discuţiile purtate au evidenţiat ritmul dinamic al Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, precum şi perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, ca elemente esenţiale pentru asigurarea securităţii ţării noastre şi a stabilităţii în regiune.
Principalele direcţii de acţiune vizate sunt asigurarea unei prezenţe sporite a forţelor militare americane pe teritoriul naţional şi în regiunea Mării Negre, dezvoltarea cooperării tehnico-militare, intensificarea programului de exerciţii desfăşurate pe teritoriul României, în cadru aliat şi bilateral cu forţele SUA, cu obiectivul general de consolidare a prezenţei şi vizibilităţii NATO pe segmentul sudic al flancului estic, menţionează MApN.
"De asemenea, întrevederea a prilejuit o bună oportunitate de evidenţiere de către partea americană a contribuţiei României la eforturile de partajare echitabilă a responsabilităţilor, pe toate dimensiunile sale: resurse alocate, capabilităţi dezvoltate şi participare la operaţiuni, misiuni şi activităţi aliate", se mai arată în comunicat.
Nicolae Ciucă a avut o întâlnire cu Mark Esper - Despre ce au discutat cei doi oficiali
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

37
Amplă operaţiune de căutare a unui bărbat dispărut din judeţul Bacău
37

48
Accident cu trei motociclete, la intrare în Deva - Două persoane au fost transportate la spital
48

2.244
VIDEO Doi polițiști de la Rutieră s-au apucat să cânte manele în autospeciala de Poliție: ”Să sară permisele, să vină permisele!”
2.244

24
intervenţie în Masivul Ceahlău, pentru acordarea primului ajutor şi evacuarea unei victime cu traumatism de membru inferior - O altă persoană a suferit o criză cardiacă, în zona Staţiunii Durău
24

30
Incendiu violent în localitatea Săcărâmb, comuna Certeju de Sus, unde două case au fost cuprinse de flăcări - Exista riscul extinderii la casele aflate în imediata apropiere
30

31
Tânăr din Maramureș, prins beat la volan, fără ITP și RCA valabil / În Cluj, polițiștii au avut un caz similar
31

40
Haos pe șoselele din România: Aglomerație pe principalele autostrăzi și DN-uri din țară
40

158
Un tânăr din Dolj a lovit în față un polițist, după ce acesta i-a cerut să dea muzica mai încet
158

3.771
Date îngrijorătoare: jumătate din problemele medicale ale românilor au o cauză comună
3.771

115
Un bărbat a fost găsit mort într-un mașină, în Timiș
115

3.337
Crimă teribilă în a doua zi de Paști. Procurorii au reținut doi suspecți
3.337

152
Accident grav pe Valea Oltului: Una dintre cele trei mașini implicate s-a răsturnat pe marginea căii ferate / Traficul pe DN 7 este blocat
152

1.976
VIDEO Pe urmele lui Jules Verne: traseul spectaculos din România care readuce la viață o legendă medievală
1.976
















Comentează