Premierul Nicolae Ciucă primit, la Palatul Victoria, delegația General Dynamics European Land System Romania (GDELS), companie care, în parteneriat cu Uzina Mecanică București, a început producția de vehicule blindate Piranha 5
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a primit, la Palatul Victoria, delegația General Dynamics European Land System Romania(GDELS). În cadrul întâlnirii, a fost subliniată importanța programului aflat în derulare, pentru coerenta procesului înzestrării. În acest context, a fost reliefată nevoia de întărire a capabilităților industriei de apărare și de modernizare a echipamentelor militare, acestea reprezentând elemente cheie pentru asigurarea securității regionale. Totodată, atragerea proiectelor R&D este o prioritate, mai ales prin prisma dezvoltării Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, anunță Executivul.
„Trebuie să întărim industria de apărare, iar pentru asta avem nevoie de parteneri cu experiență solidă și dovedită”, a declarat Ciucă.
Uzina Mecanică București, în parteneriat GDELS, a început producția de vehicule blindate Piranha 5, în urma semnării acordului de colaborare în martie 2022. În urma acestui acord, peste 220 de vehicule Piranha 5 vor fi construite în România, alături de întregul sistem operațional necesar pentru utilizarea acestora.
Comentează