Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicolae Ciucă bate cu pumnul în masă: 'Este esenţial pentru economia românescă să reuşim să atragem toate fondurile europene!'

ciuca paris

Bursa de Valori Bucureşti traversează o perioadă prolifică, iar dezvoltarea pieţei de capital este esenţială pentru susţinerea mediului de afaceri din România, se arată în mesajul premierului Nicolae Ciucă, transmis la evenimentul aniversar prin care BVB sărbătoreşte 140 de ani de la înfiinţare, relatează Agerpres.

"Anul acesta, de 1 decembrie, a fost dublă aniversare; 104 ani de la Marea Unire, de la 1918, şi 140 de ani de la înfiinţarea Bursei de Efecte, Acţiuni şi Schimb în Bucureşti. A fost un act de pionierat şi curaj realizat la acea vreme la iniţiativa Camerei de Comerţ. De-a lungul istoriei sale, Bursa de Valori Bucureşti a fost influenţată de toate evenimentele sociale şi politice importante. Închisă în timpul Răscoalei de la 1907, în timpul Războiului din Balcani, în timpul Primului Război Mondial, Bursa de Valori a traversat apoi o perioadă de 7 ani de creşteri importante. Au urmat alţi 7 ani de scăderi extrem de puternice cauzate de criza economică. Din 11 iunie 1948 a fost închisă vreme de aproape 50 ani, cu un anunţ sec pus pe uşa sediului din strada Doamnei: închis pentru inventar. Din păcate, perioada de inventar la Bursă şi de stagnare pentru România a fost mult prea lungă. Astăzi, din fericire, Bursa de Valori Bucureşti traversează o perioadă prolifică şi vă felicit pentru rezultatele obţinute pentru că dezvoltarea pieţei de capital este esenţială pentru susţinerea mediului de afaceri din România", susţine Nicolae Ciucă, în mesajul citit de Ciprian Cătălin Hojda, consilier de stat.

Potrivit premierului, creşterea numărului de investitori pe Bursă care au ajuns la 128.000, mai mult decât dublu comparativ cu 2019 şi cele peste 1,1 milioane de tranzacţii făcute recent pe piaţa principală doar pe acţiuni confirmă încrederea pe care a câştigat-o Bursa de Valori.

"La nivelul Guvernului suntem convinşi că listările anunţate ale Hidroelectrica şi Salrom, aprobate de statul român, pot fi un veritabil catalizator pentru accelerarea ritmului listărilor la Bursa de Valori Bucureşti şi pentru atragerea atenţiei investitorilor asupra pieţei noastre de capital. De asemenea, finalizarea cu succes a acestor listări la Bursa de Valori Bucureşti va permite României să îndeplinească la termen obiectivul stabilit în cadrul PNRR la sfârşitul primului semestru al anului viitor. Este esenţial pentru economia românescă să reuşim să atragem toate fondurile europene şi să investim fiecare euro din cele 90 de miliarde de euro pe care le avem la dispoziţie pentru dezvoltarea şi modernizarea României", se mai arată în mesajul lui Nicolae Ciucă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.