Ministrul de Interne, Lucian Bode, l-a corectat miercuri, la finalul unei conferințe de presă, pe premierul Nicolae Ciucă, episodul fiind suprins de microfoanele lăsate pornite pe pupitru.
Momentul s-a petrecut după semnarea contractului de execuție a lucrărilor de consolidare, restaurare și reabilitare a Palatul Administrativ din Suceava.
În timpul conferinței de presă, un jurnalist i-a atras atenția lui Ciucă că în timp ce fostul prim-ministru liberal Florin Cîțu spunea că Suceava-Pașcani va fi primul tronson terminat din A7, el nici măcar nu s-a referit acum la această autostradă.
După ce a oferit câteva explicații, Ciucă i-a rugat pe un secretar de stat și pe ministrul Fondurilor UE, prezenți la conferință, să dea mai multe detalii despre demersurile pentru realizarea A7.
La finalul conferinței, Lucian Bode s-a ridicat, s-a apropiat de Nicolae Ciucă și i-a șoptit că ar fi trebuit să reamintească că liberalii sunt cei care au pus A7 pe hartă. Bode este secretar general PNL, iar Ciucă este președinte PNL.
„Deci, încă o dată: noi am pus A7-ele pe hartă. Asta e”, i-a explicat Bode lui Ciucă, episodul fiind înregistrat de microfoanele rămase pornite.
Premierul nu a răspuns, s-a încheiat la sacou și a plecat.
Comentează