Nicolae Ciucă se pune bine cu Nicușor Dan: 'Regretele sunt tardive (...) Împreună putem să unim dreapta'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 16-10-2024

Actualizat: 16-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  Nicolae Ionel Ciucă / Facebook

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, întrebat dacă regretă că nu l-a susţinut pe Nicuşor Dan la alegerile locale, că în acest moment, regretele sunt tardive şi trebuie să privim în viitor.

„În acest moment, regretele sunt tardive. Trebuie să privim în viitor”, a răspuns Ciucă.

În contextul reacţiei la scandalul privind Planşeul de la Piaţa Unirii, Ciucă a mai fost întrebat dacă PNL a greşit când i-a susţinut pe Daniel Băluţă şi pe Robert Negoiţă la primărie. ”Nu cred că trebuie să legăm o susţinere trecută, din trecut, de un subiect de actualitate”, a subliniat preşedintele PNL.

„La alegerile locale a existat o listă comună la cele două primării. Motiv pentru care, m-am exprimat cât se poate declar vis-a-vis de ceea ce s-a întâmplat luni, este inadmisibil şi consider că, în continuare, trebuie să avem respectate toate prevederile legale şi procedurale”, a arătat Ciucă, precizând că vorbim de o investiţie de 800 de milioane de lei.

Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu Nicuşor Dan: Suntem împreună şi cred că împreună putem să unim dreapta

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, după întâlnirea cu Nicuşor Dan, că sunt împreună şi crede că împreună por să unească dreapta, convingându-i pe alegători că există un singur partid relevant pe centru-dreapta care poate să intre în competiţie reală cu PSD şi să câştige.

„Suntem împreună şi cred că împreună putem să unim dreapta”, a spus Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu Nicuşor Dan.

Întrebat cum se va face această unire a dreptei, Ciucă a răspuns: „Convingându-i pe alegători că există în momentul de faţă un singur partid relevant pe centru-dreapta, care poate cu adevărat să intre în competiţie reală cu Partidul Social-Democrat şi să câştige”.

„Totodată, am mare încredere că cetăţenii văd care este imagina reală a celor înscrişi în competiţie şi la finalul alegerilor să putem să avem o consistenţă politică pe centru dreapta, astfel încât să putem să facem o majoritate”, a mai spus Ciucă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri