Nicolae Dică oferă ultimele noutăţi din lotul Stelei: La Alibec se vede o schimbare pozitivă, Găman a ajuns la noi

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 18-01-2018

Actualizat: 18-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.gsp.ro

Antrenorul Stelei, Nicolae Dică, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută în Antalya, că a observat o schimbare în bine în comportamentul atacantului Denis Alibec. Tehnicianul s-a arătat încântat de asemnea că fundaşul Valerică Găman a ajuns la Steaua.

„Alibec s-a pregătit foarte bine, dar nu numai el. Se vede o schimbare pozitivă în tot ceea ce face la antrenemente şi în afara terenului. Eu sper să o ţină în continuare la fel. Şi astăzi s-a văzut că a avut o atitudine foarte bună. Mă bucur pentru că numai muncind poate ajunge acolo unde îşi doreşte el. La un moment dat s-a supărat că l-au călcat de foarte multe ori pe tendoane fundaşi adverşi şi am avut şi un penalti pe car enu l-a dat. De asta s-a supărat”, a declarat Dică la finalul meciului pierdut de Steaua cu 2-1, în faţa formaţiei ucrainene Olimpik Doneţk.

Atacantul Denis Alibec a fost eliminat pe finalul meciului amical cu Olimpik Doneţk, după ce a sărit la bătaie cu un adversar în urma unui fault asupra sa.

Tehnicianul Stelei a precizat că Găman a efectuat joi vizita medicală şi că va semna cu gruparea sa, în timp ce Cristian Tănase trebuie să-şi rezolve angajamentul cu Karabukspor: „Aproape gata transferurile. Nu mă interesează dacă Găman a avut şi alte oferte, important este că a ajuns la noi. Azi a făcut vizita medicală şi aşteptam RMN-ul. Este un jucător care a avut evoluţii foarte bune în România, a câştigat campionatul cu Astra, a ajuns în echipa naţională şi am considerat că e un jucător care ne poate ajuta pe acea poziţie. Am spus că avem nevoie de un fundaş central cu experienţă pe care să ne putem baza. Sunt discuţii şi cu Tănase, aşteptăm să vedem ce face cu echipa lui din Turcia, pentru că mai este sub contract cu Karabukspor. El e un jucător care a făcut performanşe cu Steaua şi oricând e binevenit la echipă. Eu i-am zis patronului că nu îmi doresc să mai vină mulţi jucători, pentru că avem un lot de valoare. Îmi doresc unul, maxim doi jucători de valoare pe care să ne putem baza în campionat şi Liga Europa”.

Dică spune că echipa sa va încerca să elimine formaţia italiană Lazio Roma, în 16-imile Ligii Europa, dar ccâştigarea campionatului este principalul obiectiv din acest an. „Normal că putem să trecem de Lazio. Vom încerca. Ne aşteaptă un meci foarte greu, Lazio este într-o formă foarte bună, o echipă cu jucători cu experienţă care joacă de mult timp împreună. Dar ne vom juca şansa noastră şi vom încerca să mergem mai departe. Dar obiectivul nostru este să luăm campionatul. Dacă vom trece de Lazio va fi o surpriză şi un bonus pentru noi”, a mai spus Dică.

Referitor la lupta pentru câştigarea campionatului, Dică a spus că echipa sa, CFR Cluj şi CSU Craiova au cele mai mari şanse de reuşită: „Noi, CFR şi Craiova suntem echipele care în momentul ăsta avem şanse mai mari de a câştiga campionatul. Şi Craiova şi CFR s-au întărit în această perioadă. La Craiova, având sprijinul fanilor cu acel stadion nou s-a creat acea emulaţie. Ne va fi foarte greu să luăm campionatul dar vom munci pentru asta, ne dorim acest lucru şi sper să fim pe primul loc la final. Eu mai am contract până în vară. Eu privesc de acum până în vară. Dacă vom lua campionatul şi mi se va propune să rămân, normal că voi rămâne. Eu nu voi renunţa niciodată, sunt un tip orgolios şi vreau să-mi realizez obiectivele”.

Echipa FCSB a pierdut joi primul meci amical din cantonamentul din Antalya, scor 1-2, cu formaţia ucraineană Olimpik Doneţk. Golul formaţiei FCSB a fost înscris de Dennis Man, în timp ce pentru ucraineni a marcat Belenki, de două ori. Jucătorul Florinel Coman a părăsit terenul accidentat, suferind o entorsă în urma unui fault dur, în timp ce atacantul Denis Alibec a fost eliminat în minutul 78 după ce a sărit la bătaie cu un adevrsar în urma unui fault asupra sa, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri