Campionul naţional la tir paralimpic cu arcul, Nicolae Priporeanu, consideră că, în ultimii ani, s-a îmbunătăţit accesul persoanelor cu dizabilităţi în mijloacele de transport şi instituţii şi nu mai sunt stigmatizate ca în urmă cu zeci de ani, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu.
"Se construiesc rampe de acces în instituţii, autobuzele au platforme, trecerile de pietoni sunt mai prietenoase cu noi. În plus, nu mai suntem priviţi cu milă şi asimilaţi cerşetorilor, ca acum 30 de ani. Atunci, dacă stăteai pe stradă, lumea venea să-ţi dea bani. Era umilitor", a spus Nicolae Priporeanu, potrivit Agerpres.
Acesta se pregăteşte să îşi apere titlul de campion naţional în toamnă, după ce l-a obţinut în anii 2024 şi 2019.
"În toamnă îmi apăr titlul de campion naţional. Pentru mine contează prezentul, nu ştiu ce va fi peste un an sau doi", a arătat Nicolae Priporeanu.
Pentru antrenamente, Nicolae Priporeanu şi-a cumpărat un arc special, cu scripeţi, precum cel din seria "Rambo".
Campionul naţional la tir paralimpic cu arcul şi-a descoperit pasiunea pentru acest sport în 2016, când a fost într-o tabără organizată de un ONG în Bucureşti.
Angajat ca registrator al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, Nicolae Priporeanu, în vârstă de 51 de ani, a suferit un accident la vârsta de 17 ani, iar de atunci se deplasează în scaunul cu rotile.
Povestea lui a fost relatată de CJ Sibiu în cadrul campaniei din social media "Oameni şi locuri de poveste".
Comentează