Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicolae Stanciu a fixat viitorul obiectiv al naţionalei: Există o presiune mare, dacă nu ne vom califica la Euro va fi o mare dezamăgire

www.gsp.ro
steaua nicusor stanciu sparta praga

Mijlocaşul echipei naţionale, Nicolae Stanciu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că există o presiune în rândul “tricolorilor” din cauza ratării calificării la Cupa Mondială din acest an, dar consideră că marea dezamăgire ar constitui-o absenţa de la EURO 2020.

"Am terminat o campanie care nu a fost deloc reuşită, dar mă aştept la lucruri bune, avem Cupa Naţiunilor şi avem şansa de a ne califica la Euro şi de acolo. Trebuie să ne gândim la asta. Cred că avem o generaţie bună şi avem şansa noastră. Mă simt destul de bine la Sparta Praga, aveam nevoie de o schimbare, mă bucur că îmi oferă încredere şi sper să continui forma bună şi la echipa naţională. E o presiune mare pentru că nu ne-am calificat la mondial. Pentru noi e destul de greu să ne calificăm la un mondial, dar la Euro va fi altceva, aici cred că va fi marea dezamăgire dacă nu ne vom califica. Dar mai avem două amicale şi putem să ne punem la punct. Sunt importante şi aceste amicale, contează şi rezultatele”, a declarat Stanciu.

Jucătorul consideră însă că nu se poate spune despre generaţia din care face parte că este una ratată: “Suntem obişnuiţi ca lumea să ne critice, la un eşec noi suntem primii criticaţi, dar suntem o generaţie bună şi din urmă vin jucători foarte talentaţi. Cred că la mentalitate avem puţin de lucrat, cred că mai avem nevoie de puţină agresitate. Cred că aşa putem să creştem şi să ajungem printre primele naţionale ale lumii. E un eşec că nu am reuşit să ne calificăm, dar au mai fost şi alte generaţii care nu s-au calificat la mondiale. Cred că avem şansa să mergem la un nou Euro, să nu ne gândim că suntem o generaţie ratată”.

Stanciu a spus că toţi jucătorii mai vechi din echipa naţională încearcă să-i integreze cât mai bine pe cei tineri. “Cred că toţi care vin se simt foarte bine, atmosfera e bună, cred că formăm un grup unit pşi rezultatele vor apărea până la urmă. Nu doar eu, toţi vorbim cu cei mai tineri, pentru că încercăm să-i ajutăm, merită să fie integraţi”, a spus Stanciu.

Referitor la diferenţa de temperatură din România şi Israel, Stanciu spune că speră ca jucătorii români să reuşească să se adapteze şi să câştige partida de la Netanya. “Probabil o să se resimtă puţin, dar suntem jucători profesionişti şi nu cred că trebuie să ne afecteze asta. Trebuie să ne adaptăm şi să câştigăm meciul din Israel”, a mai spus mijlocaşul român.

Partida amicală Israel – România, se va disputa sâmbătă, la Netanya, cu începere de la ora 20.00. Echipa naţională a României are programat pentru marţi, la Craiova, de la ora 21.30, un al doilea meci amical, cu selecţionata Suediei, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.