Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a acuzat marţi guvernul american că a ordonat "o lovitură de stat fascistă", acuzaţii formulate la o zi după reprimarea unei revolte militare şi în ajunul unor manifestaţii pro şi antiguvernamentale, informează miercuri AFP preluată de Agerpres.
În cadrul unei alocuţiuni radiotelevizate, Maduro, al cărui al doilea mandat este contestat de opoziţie, i-a cerut ministrului său al afacerilor externe, Jorge Arreaza, să angajeze "o revizuire totală a relaţiilor" cu Washingtonul.
Câteva ore mai devreme, ministrul venezuelean al comunicaţiilor, Jorge Rodriguez, l-a acuzat pe vicepreşedintele american Mike Pence că le-a ordonat "teroriştilor" să provoace violenţe în timpul manifestaţiei opoziţiei, prevăzută pentru miercuri şi având drept scop destabilizarea guvernului socialist al lui Nicolas Maduro.
Potrivit ministrului, cei 27 de militari arestaţi luni, după ce s-au răzvrătit împotriva preşedintelui venezuelean, au predat militanţilor din opoziţie o parte dintre armele sustrase, "ca să fie comise violenţe, să existe răniţi şi morţi în timpul manifestaţiei".
Rodriguez i-a desemnat pe aceşti militanţi drept "civili aparţinând celulei teroriste Voluntad Popular", numele partidului opozantului Leopoldo Lopez, aflat în închisoare, şi al preşedintelui Parlamentului, Juan Guaido. Potrivit ministrului, planul ar prevedea ca indivizi îmbrăcaţi în uniformă militară "să tragă mâine dimineaţa (miercuri) împotriva manifestaţiei opoziţiei".
"De ce? Pentru a da ascultare ordinelor lui Mike Pence", a afirmat el, cu referire la vicepreşedintele american care şi-a exprimat marţi solidaritatea cu manifestaţia organizată la apelul opoziţiei, pentru a cere un guvern de tranziţie şi organizarea unor alegeri libere.
Ministrul a precizat că, dintre cele 51 de arme sustrase de grupul de militari insurgenţi, 11 nu au fost recuperate şi vor fi folosite împotriva participanţilor la manifestaţie.
Vicepreşedinta Venezuelei, Delcy Rodriguez, l-a criticat de asemenea în termeni duri pe vicepreşedintele american care, potrivit afirmaţiilor ei, "pretinde să vină să conducă Venezuela, dând instrucţiuni cu privire la ce trebuie să se întâmple mâine în Venezuela, îndemnând deschis la o lovitură de stat".
Scurta revoltă a unui grup de militari, luni, a făcut să escaladeze tensiunile, în timp ce mobilizări anti şi proguvernamentale sunt anunţate pentru miercuri, prima revenire în stradă după violentele manifestaţii din 2017 care s-au soldat cu circa 125 de morţi.
SUA, UE şi mai multe ţări din America Latină nu au recunoscut al doilea mandat al socialistului Nicolas Maduro, învestit la 10 ianuarie.
Nicolas Maduro acuză SUA că a ordonat o lovitură de stat în Venezuela
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Ucraina a înscenat moartea unui comandant rus și a încasat recompensa pusă de Kremlin
1

444
'Coșmar' de Anul Nou în Elveția: 40 de morți și peste 100 de răniți. Un român s-ar putea afla printre victime (surse)
444

1.046
Europa, pe un butoi de pulbere: Cinci crize care pot zgudui continentul în 2026
1.046

2.144
Donald Trump ia mai multe pastile decât îi sunt recomandate. Motivul halucinant pentru care nu ascultă de medici
2.144

1.262
Rușii scot mai mulți bani din buzunare ca să susțină războiul cu Ucraina: Putin a decis să crească TVA-ul
1.262

13
Parada de Anul Nou a adunat mii de spectatori în centrul Londrei
13

3.600
A murit încercând să aprindă o petardă. Materialul pirotehnic a provocat o explozie care l-a ucis pe bărbat
3.600

1.146
Sătul de frigul din România? Destinația perfectă pentru o vacanță după sărbători cu temperaturi de primăvară
1.146

81
Și-a pierdut mâna în noaptea de Revelion. Un copil, printre victimele artificiilor de Revelion din Puerto Rico
81

11.628
Tragedia de la Crans - Montana ia amploare: S-a anunțat un lot nou de morți
11.628

3.431
'Șansele ca războiul să se încheie în 2026 sunt zero' - Dmitri Kuleba, avertisment dur pentru Ucraina și lumea întreagă
3.431

135
Rusia continuă acuzațiile. Susține că are dovezi care arată că reședința lui Vladimir Putin a fost ținta unui atac
135

1.729
VIDEO Cel mai radical proiect din lume: oraș mutat la propriu, clădire cu clădire, pe fondul cursei europene pentru minerale
1.729

















Comentează