Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicoleta Pauliuc (PNL): Pur şi simplu, în România nu se nasc suficienţi copii

Facebook
Nicoleta Pauliuc

Senatorul PNL, Nicoleta Pauliuc, a declarat astăzi că metoda cea mai simplă de a convinge decidenţii de la vârful statului român de necesitatea extinderii programelor de screening neonatal este de a pune această problematică în cheia măsurilor de creștere a natalității.

„În această perioadă, dezbaterea publică din România este dominată de problematica pensiilor. Se despică mult firul în patru, evitându-se problema de fond – pe noi ne omoară demografia. Pur şi simplu, în România nu se nasc suficienţi copii. Nu va avea cine să contribuie la acest sistem şi, oricâte calcule şi răscalcule vom face, vom ajunge într-un blocaj. Nu se întâmplă doar în România, se întâmplă şi în Franţa, şi în mai toate democraţiile liberale occidentale. La noi, situaţia este absolut dramatică. Conform recensământului de anul trecut, între 2011 şi 2022, România a pierdut aproximativ 1,1 milioane de locuitori. Conform INS, în 2022, sporul natural negativ a fost de 139.205 persoane. Sunt oraşe mari din ţară (Arad, Piteşti, Sibiu, Bacău, Târgu Mureş) care au oficial mai puţini locuitori decât acest număr”, a explicat senatorul liberal.

În opinia acesteia, statul ar trebui să susţină programele de screening neonatal prin alocări suplimentare de fonduri. „Beneficiile sunt două la număr: pe de o parte, poate dacă introducem pe scară largă aceste programe, reuşim să părăsim acel loc nedorit când vine vorba de mortalitatea infantilă; pe de altă parte, poate fi un element de încurajare a natalităţii dacă oferim programe de screening lărgite pentru toţi nou-născuţii. Aş merge chiar mai departe şi aş spune că toate programele trebuie să fie gratuite, inclusiv investigaţiile de tip testare prenatală. Când vom ajunge în acest punct, putem să le spunem femeilor din România: faceţi copii, statul vă susţine, vă garantează dreptul la sănătate şi vouă şi copiilor voştri exact cum scrie în Constituţie”, a mai spus Nicoleta Pauliuc.

La finalul intervenției pe care a avut-o la dezbaterea pe tema îmbunătățirii screeningului neonatal, organizată de Alianța Națională pentru Boli Rare din România în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate din Senat, Nicoleta Pauliuc a mai afirmat: „M-aş bucura foarte mult dacă, pe lângă sprijinul acordat persoanelor cu probleme de fertilitate să aibă copii, Ministerul Familiei, tineretului și egalității de șanse ar identifica surse de finanţare pentru toate aceste tipuri de screening prenatal şi neonatal”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.